Acest jeg cu bășini de mafiot a fost mâna dreaptă a lui Orban în Guvernul României!/Curtea Supremă a anulat diplomele universitare ale lui Costel Barbu zis Bitanu

Acest jeg cu bășini de mafiot a fost mâna dreaptă a lui Orban în Guvernul României!/Curtea Supremă a anulat diplomele universitare ale lui Costel Barbu zis Bitanu

Înalta Curte de Casaţie a anulat mai multe diplome universitare ale lui Costel Barbu zis Bitanu, fostul secretar general adjunct al Guvernului şi un apropiat al lui Ludovic Orban, potrivit deciziei de marți, 15 martie, a instanţei. Instanţa a admis astfel o cerere a Parchetului General, dezvăluie g4media.ro .

Decizia nu este definitivă.

Urmărit penal pentru înşelăciune. A primit clasare după ce a achitat prejudiciul

Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Costel Barbu, a fost urmărit penal pentru înşelăciune de Parchetul General pentru că s-a folosit de o diplomă falsă de licenţă ca să se angajeze ca city manager în comuna teleormăneană Suhaia, după ce nu a mai putut fi primar, fiind declarat incompatibil de ANI, au declarat surse judiciare pentru g4media.ro .

În noiembrie 2021, Parchetul general a emis soluţie de clasare după ce Costel Barbu s-a împăcat cu partea vătămată, primăria Suhaia, şi a achitat prejudiciul: salariul de city manager în cuantum total de aproape 80.000 de lei, au explicat sursele G4media.ro. Totodată, parchetul a cerut instanţei să îi anuleze lui Barbu diploma de licenţă de la Universitatea de Vest şi celelalte diplome şi titluri universitare.

Cine e Costel Barbu

Fostul secretar adjunct al Guvernului Orban, Costel Barbu, este acum deputat de Teleorman. În 2014, Barbu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj, iar în 2015 a fost condamnat de Înalta Curte pentru incompatibilitate, fiind demis din funcția de primar al comunei teleormănene Suhaia.

Ascensiunea lui Costel Barbu în politică a început după congresul PNL din 2017, când Ludovic Orban a fost ales președinte al partidului. Cei doi ar fi devenit apropiați în contextul în care Barbu i-a fost şofer lui Orban șofer în campania internă din partid din același an. ”Orban avea permisul de conducere suspendat și avea nevoie de un șofer care să îl ducă pe la filialele din țară, în campanie. Barbu a fost acela și, de atunci, au devenit foarte apropiați”, a declarat un politician local pentru g4media.ro .

Ulterior congresului, Costel Barbu a fost numit secretar general adjunct al PNL, iar în decembrie 2019, odată cu instalarea lui Ludovic Orban la Palatul Victoria, Barbu a fost numit secretar general adjunct al guvernului.

Condamnare pentru incompatibilitate

Costel Barbu a fost primar al comunei teleormănene Suhaia din 2008 până în 2015, când a fost demis în urma unei condamnări definitive pentru incompatibilitate. În iunie 2013, Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a găsit pe Barbu în stare de incompatibilitate întrucât soţia lui lucra în primăria pe care o conducea.

Barbu a contestat raportul ANI, dar a pierdut la Înalta Curte. În baza sentinței definitive, prefectul din Teleorman l-a demis din funcția de primar. Ulterior condamnării, Costel Barbu a rămas în primărie pe funcția de city manager. „Am dat concurs. A venit un reprezentant de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi a făcut parte din comisie. Totul este perfect legal“, a declarat Barbu pentru Adevărul în primăvara lui 2016.

Potrivit legii, la pachet cu o condamnare pentru incompatibilitate vine și interdicția de a mai ocupa o funcție publică vreme de trei ani de zile, astfel că Barbu nu a mai putut candida la alegerile locale din 2016. În locul său a candidat însă soția sa, Polexia, care a și câștigat mandatul de primar.

Candidatură respinsă în 2012 pe motive de integritate

Costel Barbu a intenționat să candideze în 2012 pentru un mandat de deputat din partea PDL, partid al cărui membru era. Candidatura sa a fost însă respinsă de Comisia de etică a partidului, condusă de fostul ministru al justiției Monica Macovei.

Condamnat definitiv pentru distrugere, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și violare de domiciliu

În iulie 2010, Costel Barbu, primar de doi ani al comunei Suhaia, a fost trimis în judecată alături de alte 19 persoane pentru infracţiunile de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi violare de domiciliu.

Dosarul penal a fost întocmit după ce Barbu, alături de sătenii din Suhaia, au luat cu asalt locuința unui om de afaceri construită pe malul lacului din localitate. Primăria l-a dat în judecată pe afacerist pentru că acesta nu îi mai lăsa pe săteni să pescuiască și a câștigat în instanţă dreptul oamenilor de a folosi balta. Ulterior, pe 12 noiembrie 2009, Prefectura a emis un titlu de proprietate, prin care cetăţenii primeau lacul înapoi. „În data de 12 noiembrie 2009, comisia judeţeană de punere în posesie a mers în comună, iar primarul, Costel Barbu a chemat la primărie mai mulţi localnici, cărora le-a pus la dispoziţie mijloace de transport, tractoare şi buldozere, pentru a merge împreună la baltă. O parte dintre aceştia au mers împreună cu reprezentanţii primăriei la locul unde trebuia să se bată ţăruşul, iar ceilaţi s-au deplasat la locuinţa lui Dinu Eduard”, a spus purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, procuror Cocuţa Evaterina Ruscu, citată de Adevărul .

Puhoiul de oameni, aproximativ 200 de persoane s-a dezlănţuit la vederea oamului de afaceri şi cu buldozerul au distrus gardul casei, au incendiat un autoturism Dacia, au răsturnat un Jeep şi au spart geamurile de la casă şi de la uşi„. Toate acestea se întâmplau în prezenţa edilului şef, care „era urcat pe una dintre maşini şi flutura titlul de proprietate al bălţii”, a mai spus procuroarea. Oamenii îi cereau omului de afaceri să plece din comuna lor, lucru pe care acesta din urmă l-a făcut. Mascaţii nu le-au putut ţine piept localnicilor. Deşi echipaje impresionante ale S.P.I.R.-ului, dar şi zeci de jandarmi au sosit la locul, nu au putut să-i stăpânească pe cei revoltaţi. Mai mult decât atât, la evaluarea pagubelor, făcută de afaceristul Dinu Eduard, acesta a observat că pe lângă bunurile distruse, îi lipseau două autovehicule, de tip ATV şi ustensile pentru peşte, a mai notat Adevărul.

În 2013, Costel Barbu a fost condamnat de judecătoria Zimnicea la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice, sentința fiind menținută, prin decizie definitivă pronunțată în 2014, de Curtea de Apel București.

Percheziţii la Costel Barbu

Potrivit publicației locale Turnul cu Știri , în iunie 2016, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman a efectuat percheziții la Suhaia, într-un dosar de evaziune fiscala. Vizat în dosar era fostul primar de la Suhaia, Costel Barbu, co-președinte al PNL Teleoman.

Potrivit publicației, perchezițiile nu au vizat activitatea lui Barbu ca fost edil, ci cea de administrator de firmă, existând suspiciuni de evaziune fiscală. Contactat telefonic, Costel Barbu, le-a confirmat jurnaliștilor perchezițiile, adăugând faptul că mascații nu au găsit nimic în neregulă în locuința sa. ”Au cerut acte, ștampile de la societăți. Nu mai sunt acționar, adminstrator, deci nu am acte. Au întrebat de arme și droguri. Nu au ridicat nimic, pentru că nu au găsit nimic. Au plecat cum au venit”, a declarat Costel Barbu.

Decizia Curții Supreme legată de diplomele lui Barbu:

„În temeiul art. (…) din Codul de procedură penală, admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică privind sesizarea cu propunerea de desfiinţare totală a înscrisurilor false menţionate la punctul III al dispozitivului ordonanţei nr.73/P/2021 din data de 17 noiembrie 2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, privind pe intimatul Barbu Costel.

Dispune desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri false:

diplomă de studii postuniversitare de specializare seria (..) nr. (…), eliberată de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Naţional de Afaceri Interne din care reiese faptul că numitul Barbu Costel, în decembrie 2009, a absolvit studiile postuniversitare: „Managementul Afacerilor Interne” cu o durată de o lună, precum şi suplimentul la diplomă;

diplomă de licenţă seria (…) nr. (…), eliberată de Universitatea de Vest din Timişoara din care reiese faptul că Barbu Costel este economist licenţiat, absolvent al Universităţii „Alexandru Ghica” din Alexandria, Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune;

– adeverinţa nr. (…) din 04 iulie 2006 din care reiese faptul că Barbu Costel a urmat cursurile universitare în perioada 2000 -2004, curs de zi şi a absolvit Universitatea „Alexandru Ghica” din Alexandria, Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune;

– adeverinţa nr. (…) din 23.03.2009, emisă de Universitatea Bioterra, prin care se adevereşte că Barbu Costel a urmat şi absolvit cursurile de masterat în specializarea „Securitatea Comunitară şi Terorism„, cu durată de trei semestre, în perioada 2007 – 2009;

– certificat de absolvire nr. (…)/2010, eliberat de Ministerul Afacerilor Externe – Institutul Diplomatic Român din care reiese faptul că Barbu Costel a absolvit programul de perfecţionare în domeniul relaţiilor internaţionale, organizat de Institutul Diplomatic Român, în perioada martie – iulie 2009;

– certificat de absolvire seria (…) nr. (…), eliberată de Colegiul Naţional de Apărare, Ministerul Apărării Naţionale, precum şi adeverinţa nr. (…) din 22.07.2010 din care reiese faptul că Barbu Costel a absolvit cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale „Probleme Actuale ale Securităţii Naţionale, al Colegiului Naţional de Apărare, Ministerului Apărării Naţionale”, desfăşurat în perioada 04.01 – 09.07.2010 şi foaia matricolă;

– certificat de absolvire seria (…) nr. (…), eliberat de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti din care reiese faptul că Barbu Costel a absolvit „Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic”, nivelul 1, la data de 15 noiembrie 2010, precum şi foaia matricolă şi adeverinţa nr. (…) din 20.01.2011, eliberată în acelaşi sens;

– certificat de absolvire seria (…) nr. (…) emis de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti din care reiese faptul că Barbu Costel a absolvit „Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic”, nivelul 1, la data de 02 octombrie 2011, precum şi foaia matricolă şi adeverinţa nr. (…), eliberată în acest sens;

– certificat de absolvire seria (…) nr. (….), eliberat de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici din care reiese faptul că Barbu Costel a absolvit programul de formare: „Programul de Formare Specializată pentru Ocuparea unei Funcţii Publice corespunzătoare categoriei Înalţilor Funcţionari Publici pentru anul 2011, desfăşurat în perioada 18.08.2011 -19.12.2011”;

– certificat de absolvire seria (…) nr. (….) din care reiese faptul că numitul Barbu Costel a urmat cursurile pentru ocupaţia de formatori, organizat de Şcoala Română de Afaceri – Filiala Teleorman;

– adeverinţă nr. (….) din 31 august 2012 din care reiese faptul că Barbu Costel a susţinut şi promovat, în data de 29.07.2012, examenul de absolvire al cursului de formare de mediatori, organizat de S.C. MEDIEREA.RO S.R.L., precum şi adeverinţa nr. (….) din 24.06.2012, eliberată în acest sens şi copie de pe diplomă;

– certificat de competenţă lingvistică nr. (…) din 07.06.2006, eliberată de Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Ştiinţe Economice şi curriculum vitae din care reiese faptul că Barbu Costel este licenţiat al Universităţii de Vest din Timişoara, economist.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022”, este decizia Înaltei Curţi.

Sursa Foto: Facebook / Costel Barbu



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /