Acord istoric de asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană

Parlamentul ucrainean a ratificat marţi acordul istoric de asociere cu Uniunea Europeană, concretizând îndepărtarea acestei foste republici sovietice de Moscova. Parlamentul European a ratificat, în acelaşi timp cu Parlamentul ucrainean, acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina.

Textul a fost aprobat de 355 de deputaţi şi nici unul dintre parlamentarii prezenţi nu a votat împotrivă.

După vot, parlamentarii au intonat imnul naţional ucrainean. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat ulterior acordul, în aplauzele celor prezenţi.

Rada (Parlamentul ucrainean) era în legătură video directă cu Parlamentul European de la Strasbourg, unde parlamentarii europeni au ratificat de asemenea acordul de asociere.

În cadrul acestui vot calificat drept "istoric" de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, acordul a obţinut 535 de voturi pentru, 127 de voturi împotrivă şi 35 de abţineri.

Acest acord, care are componente politice şi economice, rămâne însă în mare parte simbolic în acest stadiu, după ce UE a anunţat amânarea intrării în vigoare a acordului de liber schimb până la sfârşitul lui 2015, pentru a permite discuţii cu Rusia, care se opune acestui acord.

 


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR