Activiști ai Greenpeace au blocat un petrolier ce urma să livreze aproape 100.000 de tone de petrol rusesc în Norvegia

Activiștii Greenpeace au încercat să blocheze luni un petrolier să livreze petrol rusesc în Norvegia, legându-se de navă, în semn de protest împotriva războiului din Ucraina, a transmis gruparea de activiști. Petrolierul Ust Luga este în prezent ancorat în afara terminalului petrolier Slagen aparținând companiei Exxon Mobil, la aproximativ 70 km sud de capitala Oslo, potrivit platformei de informațiii Marine Traffic. Activiștii, sosiți într-o ambarcațiune de mici dimensiuni, s-au legat de lanțul de ancorare al petrolierului, încercând să împiedice descărcarea unei cantități estimate de 95.000 de tone de petrol, a transmis Greenpeace printr-un comunicat. „Petrolul nu este doar sursa crizei climatice, ci și a războaielor și conflictelor. Sunt șocat că Norvegia funcționează ca un port deschis pentru petrolul rusesc, [petrol] despre care știm că finanțează războiul lui Putin”, a declarat Frode Pleym, directorul Greenpeace Norvegia. Gruparea de activiști a cerut guvernului norvegian să interzică importurile de combustibili fosili de proveniență rusă și a spus că filiala norvegiană Esso, aparținând Exxon Mobil, ar trebui să anuleze orice contract pentru astfel de importuri din Rusia, după invadarea Ucrainei. Esso Norvegia a fost de acord să achiziționeze petrolul înainte de izbucnirea războiului și nu are planuri pentru alte achiziții din Rusia, a declarat pentru cotidianul norvegian Dagbladet, un purtător de cuvânt al companiei. Esso nu a transmis deocamdată un punct de vedere, la solicitarea Reuters./cstoica/lalexandrescu

(REUTERS – 25 aprilie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR