Actorul Alexandru Arşinel a fost evaluat medical la Spitalul Universitar; a refuzat internarea

Actorul Alexandru Arşinel a fost adus cu ambulanţa, marţi seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost evaluat, consultat şi i s-au făcut investigaţii medicale.

Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, în urma evaluării interdisciplinare, actorul a refuzat internarea şi a părăsit unitatea medicală.

"Domnul Alexandru Arşinel a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti la ora 21,34, cu ambulanţa. A fost evaluat, consultat, investigat paraclinic. I s-a administrat tratamentul necesar. În urma evaluării interdisciplinare, pacientul a decis să părăsească spitalul la ora 1,50, refuzând internarea", precizează sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii