Actorul francez Gerard Depardieu denunţă 'excesele nebuneşti inacceptabile' ale lui Vladimir Putin

Actorul francez Gerard Depardieu, posesor al unui paşaport rusesc şi de obicei elogios la adresa lui Vladimir Putin, a denunţat joi "excesele nebuneşti inacceptabile" ale preşedintelui rus şi a anunţat că toţi banii obţinuţi din cele trei concerte ale sale planificate pentru începutul lunii aprilie la Paris "vor ajunge la victimele ucrainene", informează AFP joi.

"Poporul rus nu este responsabil pentru excesele nebuneşti inacceptabile ale liderilor (săi) precum Vladimir Putin", a declarat într-un comunicat actorul care l-a elogiat de nenumărate ori în trecut pe preşedintele rus.

Gerard Depardieu va susţine cele trei concerte în perioada 1-3 aprilie la Paris.

"Toate câştigurile din cele trei concerte pe care le voi susţine la Théâtre des Champs-Elysées (...) vor ajunge la victimele ucrainene ale acestui tragic război fratricid. Întotdeauna am avut o înclinaţie deosebită către poporul rus, descris atât de bine de Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Pasternak şi mulţi alţi artişti... Ceaikovski, Prokofiev, Şostakovici", a afirmat actorul.

Pe 1 martie, în cea de-a şasea zi a invaziei ruse în Ucraina, Depardieu a cerut "oprirea armelor şi negocieri".

"Rusia şi Ucraina au fost întotdeauna ţări surori. Sunt împotriva acestui război fratricid. Eu spun: 'Opriţi armele şi negociaţi' ", a declarat atunci actorul.

Monstru sacru al cinematografiei franceze, având dublă cetăţenie - franceză şi rusă -, Depardieu a obţinut un paşaport rusesc în ianuarie 2013, pe fondul dezacordului cu politica fiscală a fostului preşedinte francez François Hollande.

"Mi se pare normal să plătesc, dar nu idioţilor care cred că ei fac bine", declara el în 2014 pentru săptămânalul Le Point.

De atunci, Gerard Depardieu nu a încetat să laude noua sa patrie, Rusia, o "mare democraţie", şi să-l elogieze pe Vladimir Putin, pe care l-a comparat cu papa Ioan Paul al II-lea.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci