Actorul principal din serialul „Fauda”, prins sub tirul rachetelor Hamas. Lior Raz încerca să salveze civili VIDEO

Actorul israelian Lior Raz a fost surprins de bombardamentele Hamas în timp ce se afla în orașul Sderot, unde ajuta la evacuarea civililor din calea atacurilor militanților islamiști.

Vedeta serialului de televiziune „Fauda” a postat pe rețelele sociale un video în care apare alături un prieten, adăpostindu-se în spatele unor ziduri în orașul Sderot, în timp ce rachetele Hamas zboară pe deasupra lor.

De data aceasta, atacul cu rachete a fost real. Într-o înregistrare video de 20 de secunde postată luni seara de Lior Raz, actorul se adăpostește în Sderot, orașul din sudul Israelului care a fost bombardat intens de tirurile de rachete Hamas și care a fost invadat de teroriști la începutul atacului.

Vedeta serialului de televiziune „Fauda” a postat pe rețelele sociale un videoclip

Vedeta serialului de televiziune „Fauda” a postat pe rețelele sociale un videoclip

„Însoțit de Yohanan Plesner și Avi Issacharoff, m-am îndreptat spre sud pentru a mă alătura sutelor de voluntari curajoși de la «Camarazi de Arme” care au lucrat neobosit pentru a ajuta populația din sudul Israelului. Am fost trimiși în orașul bombardat Sderot pentru a extrage 2 familii”, a scris Raz pe X (fostul Twitter).

Serialul tv „Fauda” are ca temă principală chiar lupta serviciilor secrete israeliene cu teroriștii Hamas .

Înainte de a fi actor, Lior Raz a lucrat în serviciile secrete israeliene, într-o unitate antitero.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR