Actriţa Gwyneth Paltrow se va converti la iudaism

Actriţa americană Gwyneth Paltrow, care este o practicantă a cultului Kabbalah, intenţionează să se convertească la iudaism, potrivit contactmusic.com.

Gwyneth Paltrow, în vârstă de 41 de ani, este de câţiva ani o adeptă a Kabbalah, o tradiţie de origine iudaică, iar acum intenţionează să se convertească deplin la religia iudaică, conform The New York Post.

Actriţa, care s-a despărţit în luna martie de Chris Martin, solistul trupei Coldplay, după o căsnicie de zece ani, are legături de familie cu noua sa religie. În 2011, a descoperit, în cadrul unei emisiuni de televiziune dedicată aflării arborelui genealogic, că strămoşii săi au fost o lungă serie de rabini din estul Europei.

În plus, tatăl său, Bruce Paltrow, a fost un evreu practicant. Mama actriţei, Blythe Danner, este creştină, iar Gwyneth Paltrow a fost crescută practicând ambele religii.

Totodată, în anul 2011, actriţa declara că îşi va creşte copiii în credinţa iudaică.

Gwyneth Paltrow, desemnată în 2013 cea mai frumoasă femeie din lume, de revista People, a devenit cunoscută în cinematografie cu rolul din thrillerul "Seven", în 1995, în care a jucat alături de Brad Pitt - care i-a devenit apoi partener de viaţă.

După premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar ("Shakespeare îndrăgostit", 1999) şi căsătoria cu Chris Martin, cu care are doi copii, Gwyneth Paltrow s-a îndepărtat de platourile de filmare, concentrându-se pe lansarea de cărţi şi reţete gastronomice şi pe apariţii în emisiuni de televiziune.

Rolul Pepper Potts din franciza "Iron Man", lansată în 2008, a readus-o pe actriţă în prim-planul cinematografiei mondiale.

 


populare
astăzi

1 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

2 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare / O filială județeană PSD a votat în unanimitate pentru un guvern fără Ilie Bolojan și fără USR

3 VIDEO Atac reușit al Iranului asupra unei baze americane din Arabia Saudită: Cel puțin 12 soldați răniți și avioane avariate

4 Operațiuni secrete / avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar

5 O rachetă Flamingo ucraineană a lovit o fabrică de explozibili la 750 km în interiorul Rusiei, provocând explozii puternice și nori de fum dens