Acuzații de abuz politic în evacuările din Dubai. Fiica lui Ponta ar fi rămas în Emirate, după un ordin controversat atribuit ministrei de Externe

Fostul premier Victor Ponta o acuză pe ministra de Externe, Oana Țoiu, că i-ar fi dat jos fiica din avionul care se întorcea din Dubai, printr-un ordin politic direct. „Doamna Țoiu a dat-o jos din avionul care aducea români”, a declarat acesta. În replică, Țoiu a explicat că evacuările se fac pe baza unor criterii transparente, dar a evitat să clarifice dacă a existat o intervenție din partea sa.

FOTO AFP

FOTO AFP

UPDATE Țoiu: „Am spus tuturor consulilor să nu facă excepții de la aceste criterii”

Întrebată de jurnaliști dacă a intervenit la consulat și a cerut ca fiica lui Ponta să fie dată jos din autocar, ministra de Externe Oana Țoiu a evitat să răspundă direct, invocând doar că regulile stabilite sunt aceleași pentru toți și că au fost comunicate tuturor consulilor.

Un ministru nu decide și nu ar trebui să decidă cazuri cu nume și prenume. Datoria consulatului era legată de respectarea priorităților stabilite, grupurile școlare sau cazurile medicale”.

Țoiu a mai susținut că nu știe dacă fiica lui Victor Ponta face parte sau nu dintr-un grup școlar sau dacă este sau nu un caz medical. „Ce știu este că am spus tuturor consulilor să nu facă excepții de la aceste criterii. Nicio echipă consulară nu trebuie să prioritizeze sau să deprioritizeze pe criterii politice.”

„Nu cred că trebuie să suprapunem o dispută politică peste această nevoie. Și eu sunt mamă de fiică. Toți părinții își doresc ca ai lor copii să fie în siguranță. Avem anumite criterii, de exemplu grupurile școlare sau cazurile medicale. Noi nu luăm decizii individuale în funcție de apartenența politică. Vom face tot ce ține de noi pentru a exista rute către România și vom asigura în continuare prioritate copiilor, însă aceasta ține de ordinea vârstei. Considerăm o prioritate bebelușii și copiii preșcolari”, a susținut Țoiu într-o conferință de presă.

Ministrul de Externe, explicații pe Facebook

Ministra Oana Țoiu a răspuns acuzațiilor și pe Facebook arătând că persoanele care au beneficiat de un loc în avionul spre România au fost alese pe baza unor criterii anunțate, iar apartenența politică a părinților nu este o informație care să facă parte din detaliile cerute şi nici nu poate fi criteriu de prioritizare.

„Sunt mamă şi înțeleg cu totul prioritatea pe care fiecare părinte o are pentru siguranța propriilor copii. Sunt însă şi într-un rol instituțional care îmi impune să respectăm încrederea cetățenilor, mai ales în momente de criză şi îngrijorare justificată. Deşi înțeleg pe deplin fiecare părinte, echipele consulare nu se pot abate de la criteriile de nivel de urgență.

Ca părinți facem tot ce este în puterea noastră pentru copiii noştri, acum sunt în şedință cu miniştri din Orientul Mijlociu pentru a discuta soluții, avem sute de copii români care sunt blocați departe de casă şi treptat se întorc şi vom continua efortul diplomatic pentru acces pentru zborurile spre România. Dar, dincolo de rolul de părinte, în rolul instituțional nu putem ceda presiunii pentru că între îngrijorările legitime ale părinților nu putem face ierarhii.”

Țoiu explică faptul că există echipe speciale însărcinate cu respectarea criteriilor anunțate:

Avem echipe care au sarcina foarte grea de a respecta criteriile anunțate transparent: grupurile şcolare de copii şi cazurile medicale cu grad ridicat de risc. Înțeleg că în spațiul public au apărut reproşuri din mediul politic de la un fost premier privind urgența cu care dumnealui ar dori ca fiica sa să ajungă acasă. Îl înțeleg dar poate că în tumultul acestor zile nu au ajuns la dumnealui informațiile din conferințele de presă privind criteriile pe baza cărora stabilim ordinea în care informăm persoanele pe care le avem în evidența consulară.

Nu aş vrea să transformăm o perioadă deja foarte grea pentru echipele consulare care gestionează cazurile şi aplicarea criteriilor într-o nouă răfuială politică.”

Ministrul subliniază că fostul premier profită de această situație pentru a alimenta un scandal politic.

Avem ceva mai important de făcut acum iar pentru deciziile din aceste zile nu politica este cea care le ghidează. Apartenența politică a părinților nu este o informație care să facă parte din detaliile cerute şi nici nu poate fi criteriu de prioritizare. Nu ministrul trebuie să decidă cine are locuri mai în față, nici dacă cineva este sau nu bolnav. Ministrul trebuie să decidă că nu apartenența politică devine criteriu pentru evacuări.

În ceea ce priveşte cazurile medicale prioritare căutăm acum soluții pentru femeile gravide pentru a micşora riscul impactului alertelor antiaeriene asupra sarcinii şi continuăm să căutăm soluții urgente pentru minori. Familiile vor primi informații pe măsură ce avem confirmate soluții în comunicarea cu agențiile de voiaj sau pe canalele de comunicare cu echipele consulare direct de la acestea. Prioritatea noastră rămâne siguranță cetățenilor români.”

Victor Ponta: „A dat-o jos din avion”

Victor Ponta a confirmat pentru DC News informațiile potrivit cărora fiica sa nu a fost lăsată să ajungă într-un avion care transporta cetățeni români, făcute publice inițial de Dana Budeanu.

„Da, este adevărat. Doamna Țoiu a dat-o jos din avionul care aducea români. A sunat ea personal la Consulul din Dubai să nu o lase să se urce în avionul de București, deși e minoră și e singură acolo. Acum e singură în Dubai și căutăm să găsim un loc pe un zbor să vină în Europa”, a afirmat Victor Ponta pentru DC News.

Amintim că Dana Budeanu susține că Oana Țoiu ar fi dat ordin direct ca fata minoră a lui Victor Ponta să nu se urce în autocarul care-i ducea pe copii din Dubai în Oman, pentru a lua avionul spre casă, potrivit Gândul , care preia o postare a Danei Budeanu pe Facebook.

Potrivit unor surse ale Gândul, fetița era la școală în Abu Dhabi, iar reprezentanții instituției s-au asigurat că ajunge la consulatul din Dubai, de unde ar fi trebuit să se îmbarce în autocarul care-i ducea în Oman, pentru a pleca acasă.

La consulat, a aflat însă că nu poate pleca, pentru că așa ar fi dat ordin Oana Țoiu, relatează Gândul.

Consulul general al României în Dubai: „Eram cu un milion de români, pe telefon”

Contactat de Gândul în legătură cu cazul fiicei minore a lui Victor Ponta, consulul general al României în Dubai, Viorel Riceard Badea, a transmis că va încerca să se intereseze despre această situație în condițiile în care trebuie să gestioneze problemele unui număr foarte mare de români.

„Sincer, nu ştiu că n-am fost acolo, eram cu un milion de români, pe telefon, care au un milion de probleme şi numai de-asta n-avem chef acum, înţelegeţi şi nici nu mă interesează, sincer. Nu ştiu absolut nimic despre chestia asta”, a răspus Badea reporterului de la Gândul.

„O să mă interesez”, a încheiat el discuția.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O informație picantă despre noul noul ayatollah al Iranului. Provine dintr-un document CIA, care l-a spionat la Londra

2 „Au fost atât de incompetenți încât au lăsat toți militarii în baze, crezând că aceștia nu vor fi țintă” / Fisurile operațiunii americane în Iran

3 VIDEO Un adevărat iad pe pământ...

4 „Un savant în știința militară” / O informație care dă fiori despre Mojtaba Khamenei, ales noul ayatollah al Iranului

5 Ăsta e șef la o instituție care rulează miliarde de euro / Fostul ministru PSD al Agriculturii Adrian Chesnoiu, condamnat la 4 ani închisoare cu executa…