Adererarea României la Schengen, una din prioritățile președinției Spaniei a UE

Adererarea României la Schengen, una din prioritățile președinției Spaniei a UE

Guvernul de la Madrid își asumă responsabilitatea de a sprijini aderarea României și Bulgariei la Schengen, în programul său pentru președinția UE din următoarele luni (iulie-decembrie).

Pedro Sanchez, premierul Spaniei FOTO Arhivă Facebook

De asemenea, trebuie să protejăm spațiul Schengen ca unul dintre cele mai mari succese ale integrării europene, încorporând și România și Bulgaria. Acest lucru ar trebui să meargă mână în mână cu asigurarea unui spațiu liber fără frontiere interne, lucrând (...) responsabil, solidar și eficient în gestionarea fluxurilor migratorii și a solicitanților de azil”, arată documentul publicat pe pagina Consiliului UE.

Într-un alt paragraf al programului spanio, Guvernul de la Madri d menționează că scopul final al îmbunătățirii controalelor la frontiere trebuie să ducă la aderarea celor doua state.

„Vom depune eforturi pentru a îmbunătăți și mai mult funcționarea spațiului Schengen ca zonă de liberă circulație fără controale la frontierele interne, precum și pentru a promova gestionarea inteligentă și sigură a mobilității frontierele externe. Vor fi încercare negocieri în vederea încorporării transferului definitiv și complet al României și Bulgariei în spațiul Schengen”, mai arată documentul .

De altfel, la București urmează să vorbească și ambasadorul Spaniei despre prioritățile președinției țării sale la cârma UE în următoarele șase luni. Aceasta temă va fi abordată într-un eveniment la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Apoi, la mijlocul săptămânii ar urma să și Pedro Sanchez să aibă intervenții publice la sediul instituțiilor europene tema acestor priorități.

Mesajul lui Ciolacu adresat lui Sanchez

„Spania a preluat astăzi președinția Consiliului UE. Sunt convins că aceasta va fi o președinția puternică și de succes. România va sprijini prioritățile noii președinții și va lucra împreună cu prietenii noștri spanioli la întărirea unității europene”, a transmis Marcel Ciolacu , într-un mesaj pe Twitter.

Potrivit Calea European, premierul României a adresat și o scrisoarea omologului de la Madrid, vorbind de problematica Schengen. „Un punct cheie care necesită atenția viitoarei președinții spaniole a Consiliului UE este aderarea României la spațiul Schengen. După cum știți și ați discutat deja, România respectă toate criteriile Schengen, dar integrarea noastră este refuzată fără niciun motiv. Salutăm implicarea dumneavoastră personală și acțiunile pe care guvernul spaniol le-a făcut în încercarea de a găsi o soluție cu instituțiile europene și cu Austria în această chestiune importantă pentru unitatea europeană. Contez pe sprijinul activ al Președinției spaniole pentru a ajunge cât mai curând posibil la un consens în Consiliul Afaceri Interne privind aderarea României la spațiul Schengen”, i-a transmis Ciolacu lui Pedro Sanchez.

Ultima încercare a României de a primi acceptul pentru spațiul Schengen a avut loc pe 8 decembrie 2022, moment în care Austria s-a opus primirii țării noastre și a Bulgariei. De asemenea, Olanda s-a opus aderării Bulgariei la Schengen, ceea ce a însemnat și împotriva aderării noastre, cele două țări fiind cuplate la vot.

Între timp, Guvernul de la Sofia pare să-și fi rezolvat din probleme, astfel încât obstacolul Olanda să fie depășit. Tot ce mai rămâne este de convins Guvernul de la Viena să nu se mai împotrivescă, în condițiile în care continuă să fie reticent pe tema Schengen, deși a fost de acord cu primirea Croației în decembrie 2022.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat