Puterea instalată în România după 1989 a promovat în structurile de spionaj ofițeri care aveau o legătură strânsă cu Moscova, susține istoricul Marius Oprea. Acești ofițeri și-au păstrat influența în instituțiile statului sau au devenit oameni de afaceri în domenul militar sau al medicamentelor.

Marius Oprea a pus bazele Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului. FOTO: Mediafax

Istoricul Marius Oprea, cel care a pus bazele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și a scris mai multe cărți și articole despre Securitatea comunistă, a explicat care este „adevăratul pericol rusesc din România”. „Poate înțelegeți câte ceva din ce se întâmplă în Patrie, de ce n-avem industrie de apărare și, în general, suntem cu pantalonii în vine în fața rușilor, dacă n-ar fi NATO”, și-a început Marius Oprea postarea de pe Facebook. Istoricul analizează interferențele serviciilor rusești de intelligence după 1990, în România.

Oprea a postat o parte dintr-un raport pe care l-a trimis directorului SRI Eduard Hellvig , acum mai bine de patru ani.

„N-am primit niciun răspuns, ori solicitări de date suplimentare. Doar că mi-am pierdut orice posibilitate de a mai trăi în țară, dintr-un salariu decent. Acum lucrez ca ghid la o mânăstire, după ce am fost consilier al unui președinte al țării și apoi al unui premier, chiar pe probleme de securitate națională”, explică el.

Motivul pentru care a făcut acum publice fragmente din raportul trimis șefului SRI – nu integral deoarece susține cǎ îi este frică să nu fie „călcat de o mașină” – are legătură cu dosarul Potra – Georgescu și „stângăcia” instituțiilor statului de a-i judeca.

Raport trimis șefului SRI

„Vă transmit mai jos o documentare (bineînțeles, parțială) privind modul în care au funcționat în România rețele ale spionajului sovietic/rus după 1989 (și au proliferat în activitatea lor, prin promovarea agenților și a ”surselor” din România, în funcții cheie din sistemul de securitate națională)”, așa începe raportul pe care l-a trimis istoricul șefului SRI.

Punctul de pornire al acestei investigații a fost celebra afacere „Țigareta II” din 1998, când un avion militar a fost implicat în contrabandă cu țigări. Cazul a expus publicului larg ceea ce serviciile știau deja: ofițeri corupți, rețele paralele de putere și vulnerabilitatea României în fața traficului internațional.

Președintele Emil Constantinescu a cerut atunci o radiografie a corupției și a infiltrărilor din servicii. Oprea, implicat în redactarea raportului, a avut acces la note secrete transmise de ofițeri SRI și SIE. Concluzia? După 1989, Moscova și-a plasat oamenii în vârful instituțiilor-cheie românești.

„Cu acel prilej, am luat cunoștință inclusiv de acțiunile membrilor unor rețele consolidate ale spionajului sovietic în interiorul serviciilor secrete din România, imediat după 1990, când la conducerea nou-înființatului Serviciu de Informații Externe a fost numit Mihail Caraman, dar și de ”penetrarea” serioasă a Direcției de Informații Militare (DIM) de către serviciul de spionaj militar sovietic GRU”, arată Oprea.

Generalii Moscovei: cine a condus România în anii ’90

„Aceia pe care îi urmăream înainte de 1989, acum conduc țara”, i-a spus lui Oprea încă din 1996 generalul Victor Neculicioiu, fost șef al UM 0110, unitatea de contraspionaj orientată împotriva KGB și GRU.

Pe parcursul anilor, Oprea a urmărit activitatea celor pe care îi cunoșteam din aceste note adresate președintelui Emil Constantinescu și a realizat că „deși trecute în rezervă, toate persoanele menționate și pe care le veți întâlni mai jos s-au folosit de pozițiile anterioare și de influența lor, pentru a controla segmente sensibile ale pieței, în special în industria militară, de comerț cu armament, combustibili, sisteme de securitate, cât și în cea de producție și distribuție a medicamentelor, armamentul și medicamentele fiind cele mai profitabile surse de venit de pe piața mondială.”

Raportul descrie rețeaua rusă prin metafora păpușii Matrioșka: de fiecare dată când o figură proeminentă dispare din peisaj, locul îi este luat de un subordonat crescut și protejat în aceeași logică de loialitate față de Moscova.

Astfel, chiar dacă liderii inițiali s-au pensionat sau au murit, rețelele au continuat să funcționeze, a adăugat istoricul.

„Principalele personaje din lumea spionajului și contraspionajului care au fost promovate de noua putere instalată în România după 1989 au fost acelea care aveau o legătură strînsă cu Moscova”, arată Oprea.

Lista numelor este elocventă. Imediat după Revoluție, în fruntea Ministerului Apărării a fost numit generalul Nicolae Militaru, recunoscut pentru legăturile sale cu GRU. La conducerea DIM (Direcția de Informații Militare) a venit generalul Decebal Ilina, un alt fidel al rețelei sovietice. În fruntea SIE a fost pus Mihai Caraman, cunoscut în Occident drept „spionul NATO”. La SRI, primul director a fost Virgil Măgureanu, și el cu suspiciuni de colaborare cu structuri prosovietice. În jurul acestor figuri s-a construit ceea ce raportul numește „familia lărgită” a rețelei ruse, bazată pe continuitate și solidaritate.

Din umbra GRU la conducerea serviciilor secrete de după 1989

„La mijlocul anilor ’90 a avut loc o ”predare de ștafetă” a generațiilor agenților dubli (sovietici) sau a celor aflați sub influența acestora în interiorul structurilor de securitate ale României, din motive obiective (atingerea și chiar depășirea vârstei de pensionare a vechilor ”pro-sovietici” din vremea comunismului), sau de oportunitate – în cazul celor care, sesizând o posibilă schimbare a regimului politic din România și a sistemului ei de alianțe, doreau ca aceasta să-i găsească într-o postură mult mai comodă și inofensivă, de ”pensionari”, situație care însă nu a dus la pierderea influenței lor asupra ofițerilor care s-au aflat ani de zile sub comanda și protecția lor”, explică istoricul.

În cadrul cunoscutei rețele ”Corbii” (numele conspirativ sub care era ”lucrată” agentura sovietică din România înainte de 1989) a avut loc la mijlocul anilor ’90 un schimb de generații.

Un exemplu central este generalul Decebal Ilina, prezentat în document ca „moștenitor” al rețelei lui Nicolae Militaru, după decesul acestuia din urmă. Cariera lui este ilustrativă: absolvent al Academiei Militare, ofițer Direcția de Informații Militare începând cu 1980, apoi șef al contraspionajului militar, apoi șef al Direcției de Informații Militare.

„Neoficial, pînă în anul 1990 Decebal Ilina a lucrat și ca acoperit la o întreprindere de comerţ exterior, pe spaţiul Germania și a fost implicat din partea Direcției Înzestrării din MApN ca delegat în organizarea unor acțiuni de comerț cu armament convențional, în țări din Africa și Orientul Apropiat, în cadrul operațiunilor de ”aport valutar special”. În perioada revoluției din decembrie 1989 ocupa o funcție mai puțin vizibilă, de maior în cadrul Armatei a II-a, dislocată la Buzău. Imediat după decembrie 1989, cînd la conducerea Direcţiei de Informaţii Militare a fost promovat în locul contraamiralului Dinu, considerat unul dintre fidelii lui Ceaușescu generalul Paul Şarpe, Ilina Decebal a fost promovat în funcţia de locţiitor al şefului D.I.M. şi avansat în grad, avînd în responsabilitate problemele de operaţii, după care, la scurt timp, a fost promovat în funcţia de şef al Direcţiei de Contraspionaj Militar”, detaliază istoricul.

De la conducerea serviciilor secrete, în industria de armament

Potrivit raportului, în timpul scurt cât a fost la conducerea Direcţiei de Contraspionaj a M.A.p.N (1992-1993), Ilina ar fi retras din arhiva operativă toate dosarele despre colaborările ofițerilor români cu GRU și a organizat întâlniri în comuna natală cu foști generali prosovietici. „Este cert faptul că, în anul 1999, aceste documente nu se mai găseau la Direcţia de Contraspionaj Militar, unde fuseseră arhivate”, susține Oprea. Ulterior, Ilina ar fi fost implicat în afaceri cu medicamente, comerț cu armament și contracte controversate de stat.

„Ofițeri de informații au afirmat că în perioada 1990-1995, Ilina Decebal a organizat în comuna natală Malu cu Flori, în mai multe rînduri, întîlniri la care au participat generalii Nicolae Militaru, Dumitru Cioflină, Şarpe Paul şi Ion (Gioni) Popescu (fost cadru D.I.M. acoperit înainte de 1989, ulterior avansat în funcţia de director adjunct la S.R.I.). Aceste „întrevederi” au avut drept scop activizarea, organizarea şi dezvoltarea reţelei G.R.U. în România, constituindu-se ca o „predare a ştafetei” de către cei bătrîni celor tineri”, arată Oprea.

În 2004, Ilina declara fără ezitare: „Este o onoare să fi făcut parte dintr-o asemenea structură. Cu atât mai mult cu cât structura asta, și înainte de 1990, a cules informații pentru a menține România în afara conflictelor”.

Ilina a demisionat din Departamentul de Informații Militare în 1996 și a înfiinţat, pe numele soţiei, mai multe firme de import-export medicamente.

În timpul administrației Constantinescu, generalul Decebal Ilina a îndeplinit funcția de subsecretar de stat, șef al Departamentului Înzestrare și Servicii în cadrul MApN (1998-2000). A fost înaintat la gradul de generalul de corp de armată (cu 3 stele) începând cu 1 decembrie 1999 și apoi la gradul de general de armată (cu 4 stele) începând cu data de 1 decembrie 2000.

„Victor Babiuc l-a propulsat, după ce a demisionat de la conducerea D.I.M. în funcţia de inspector general al armatei, pe domeniul protecţiei şi informaţiilor, ceea ce îi permitea, de fapt, să obţină şi să cunoască mai multe date decît în funcţia anterioară. În anul 2000 lucra, de alfel, în acelaşi birou pe care îl ocupase ca şef al D.I.M. Se aprecia că direcția respectivă era condus, în realitate, în continuare de către generalul Ilina, el dând ordine şi „aranjând” lucrurile”, explică Oprea.

Generalul Decebal Ilina a fost trecut în rezervă la cerere, începând cu data de 1 ianuarie 2001, iar între 2001-2005 a fost secretar de stat pentru Industria de Apărare în Ministerul Industriei și Resurselor.

În prezent este acționar la mai multe firme de consultanță militară. În prezent, el este om de afaceri, fiind acționar la firmele de consultanță militară, unele dintre acestea (Cube Consulting SRL și Total Consulting & Trading Grup SA) participând la licitația pentru securizarea granițelor României de la Marea Neagră.

„Adevăratul pericol rusesc”

Raportul „Matrioșka” atrage atenția că adevăratul pericol rusesc din România nu vine doar dinspre frontiera de la Marea Neagră, ci din interiorul instituțiilor care ar trebui să apere statul.

Oprea compară situația cu o frază rostită de un fost securist: „Securitatea e organizată ca un șir indian. Când șeful dispare, șirul face un pas în față. Iar dacă cel din cap schimbă direcția, toți îl urmează”.