ADEVĂRATUL președinte al României, vorba Penalului, a primit oaspeți la Cotroceni

20 de reprezentanţi ai Ligii Studenţilor Români din Străinătate au început marţi, 1 septembrie, un stagiu de practică în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul unei colaborări dintre cele două instituţii. Prilej numai bun pentru D.Mihalache, adevăratul președinte al României, așa cum l-a numit premierul penal al României, fostul lui coleg de partid, Victor Ponta, să-și facă un pic de reclamă/imagine. Probabil că celălalt președinte, ăla ales de români, avea treabă, ca de obicei.

"Azi, prima serie de tineri, reprezentanţi ai Ligii Studenţilor Români din Străinătate, a început stagiul de practică la Palatul Cotroceni. Mi-a făcut o mare plăcere să îi primesc, alături de colegii mei, şi am fost impresionat de pregătirea academică a tuturor. Aştept cu interes derularea acestui stagiu, iar la final îmi doresc să aflu ce a însemnat pentru ei experienţa la Cotroceni şi care sunt sugestiile lor privind funcţionarea Administraţiei Prezidenţiale", a anunţat Dan Mihalache.

Tinerii vor lucra în cadrul departamentelor de Politică Externă, Politică Internă, Comunicare Publică, Afaceri Europene, Politici Economice şi Sociale, Cultură, Culte şi Centenar, Sănătate Publică, Reforma Instituţională şi Constituţională, Securitate Naţională, Educaţie şi Cercetare, şi în Cancelaria Preşedintelui – Compartimentul Protocol.




populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India