Adevărul ascuns despre Mojtaba Khamenei, spus de apropiații săi: mutilat, dar „foarte lucid”. Motivul pentru care e ținut departe de camere
Mojtaba Khamenei, actualul lider suprem al Iranului, se află încă în recuperare după rănile severe provocate de atacul aerian care l‑a ucis pe tatăl său, Ayatollahul Ali Khamenei, la începutul războiului, afirmă trei persoane apropiate cercului său de putere, citate de Reuters.
Potrivit acestora, Mojtaba Khamenei a suferit răni importante la nivelul feței și picioarelor în timpul loviturii asupra complexului liderului suprem din centrul Teheranului.
Una dintre surse susține că ar fi pierdut un picior, dar informația nu a fost confirmată oficial.
Deși nu a apărut în public de la numirea sa, sursele afirmă că liderul de 56 de ani este „mental, foarte lucid” și participă la ședințe prin audio‑conferință, fiind implicat în deciziile majore privind războiul din Orientul Mijlociu și negocierile cu SUA
Un lider invizibil într‑un moment critic
Absența totală a imaginilor, înregistrărilor sau aparițiilor publice ale lui Mojtaba Khamenei alimentează speculațiile inclusiv în Iran, unde circulă intens întrebarea „unde este Mojtaba?”.
În atacul din 28 februarie, prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel, au fost uciși mai mulți membri ai familiei sale, inclusiv soția, cumnatul și cumnata. Autoritățile iraniene nu au oferit detalii despre starea sa de sănătate.
Singura referire oficială la adresa lui Mojtaba Khamenei a venit de la televiziunea de stat, care l‑a descris drept „janbaz”, un termen folosit pentru persoanele grav rănite în război.
Afirmațiile surselor citate de Reuters sunt în linie cu cele ale secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, care a spus pe 13 martie că liderul iranian este „rănit și probabil desfigurat”.
Puterea reală, în mâinile Gardienilor Revoluției
Mojtaba Khamenei a preluat funcția de lider suprem pe 8 martie, însă analiștii consideră că nu deține autoritatea absolută exercitată de tatăl său.
Gardienii Revoluției, care au jucat un rol decisiv în instalarea lui după asasinarea lui Ali Khamenei, sunt considerați principala forță de decizie în timpul războiului.
Potrivit lui Alex Vatanka, expert la Middle East Institute, afirmă că noul lider nu poate, cel puțin deocamdată, să impună aceeași influență:
„Va fi o voce importantă, dar nu cea decisivă. Are nevoie de timp pentru a‑și construi autoritatea”.
Primele mesaje ale liderului: amenințări la adresa SUA și a vecinilor
De la numirea sa în funcția supremă, Mojtaba Khamenei a transmis doar câteva declarații scrise, citite de prezentatori TV. În primul mesaj, din 12 martie, a cerut menținerea închiderii Strâmtorii Hormuz și a avertizat statele din regiune să închidă bazele americane.
Ulterior, pe 20 martie, Mojtaba Khamen a transmis un mesaj de Anul Nou persan, numind 2026 „anul rezistenței”.
Speculații și temeri privind apariția publică
Pe rețelele sociale iraniene sunt distribuite meme‑uri cu un scaun gol sub reflector, însoțite de mesajul „Where is Mojtaba?”.
Susținătorii regimului afirmă însă că absența sa este justificată de riscul unor noi atacuri. Un membru al miliției Basij a transmis: „De ce ar apărea în public? Ca să devină țintă?”
Sursele apropiate liderului spun că imagini cu Mojtaba Khamenei ar putea fi publicate în cel târziu două luni, însă apariția sa depinde atât de starea de sănătate, cât și de situația de securitate, potrivit Reuters.
Sursa: adevarul.ro

