„Ea era cel mai mare atu al nostru, și ni s-a spus de americani: «Dacă vreți să vină și implică ceaiul cu regina, atunci va veni.»” Regina a fost foarte bucuroasă să-l primească la Windsor pentru ceai, la finalul scurte vizite, potrivit dailymail.co.uk.

Regina a verificat personal treptele și scena înainte de sosirea lui Trump

O narațiune populară în presă, adesea reluată de criticii lui Trump de pe ambele maluri ale Atlanticului, susține că Trump a fost „nepoliticos” cu regina. Se spune că ar fi întârziat la întâmpinare și că ar fi mers înaintea ei în timpul inspecției Gărzii de Onoare în curtea Castelului Windsor. Membrii Casei Regale care au fost acolo neagă aceste acuzații, spunând că regina nu a fost deloc deranjată.

„Trump nu a făcut nimic greșit. A sosit exact la timp. Regina a venit mai devreme pentru a verifica scena și treptele, care erau mereu o preocupare la acea vârstă”, spune un membru senior al personalului ei. „Trebuie să ne amintim că aceasta a fost prima ei mare apariție de la retragerea publică a Ducelui de Edinburgh cu un an înainte. Voia să iasă perfect. La fel și inspecția trupelor. Pe tot parcursul domniei sale, ducele escorta vizitatorul, iar ea nu făcuse asta înainte. Trump a făcut ceea ce trebuia. Vizitatorul este întotdeauna invitat să meargă primul și ea a trebuit să-i facă semn să meargă înainte. Oamenii anti-Trump erau hotărâți să găsească o greșeală. Nu a existat niciuna.”

Unul dintre angajații reginei amintește că discuția a decurs firesc în timp ce monarhul îi servea ceai lui Trump și soției lui, Melania, în Camera Stejarului. Cei doi lideri aveau o „chimie reală”, nu în ultimul rând pentru că aveau lucruri în comun: amândoi aveau mame scoțiene și proprietăți importante în Scoția.

„Nu era doar conversație de complezență. Au discutat și probleme de politică. A fost extrem de fermecător și s-a comportat exemplar tot timpul”, spune angajatul regal.

Un lucru care i-a surprins pe toți, inclusiv pe regină, a fost energia președintelui: „Urca și cobora scările cu agilitate. Când a venit Joe Biden trei ani mai târziu, a trebuit să-l punem în liftul vechi, scârțâitor, de epocă Edwardiană.”

Vizita fusese programată pentru 20 de minute, dar a durat 40. Aceasta a făcut ca, atunci când Trump s-a întors pentru vizita de stat propriu-zisă anul următor, să existe deja o legătură.

„Este întotdeauna mai ușor când poți începe spunând: «Bună din nou, domnule Președinte.» A existat o conexiune”, spune o sursă de la Palat. „Fără nicio îndoială.”

Ani mai târziu, momentul nu și-a pierdut deloc farmecul pentru Trump, fiind filmat răsfoind o carte nouă de fotografii cu prima sa președinție, multe dintre ele în care apărea cu regina și Familia Regală.

„Este o bucată de istorie la cel mai înalt nivel”, murmura, răsfoind paginile. „A fost incredibilă. Am avut o relație foarte bună. Iată-l pe Charles. Este o persoană foarte bună. Camilla este fantastică.” spunea Trump.

Guvernul britanic se bazează pe Casa Regală pentru o relație strânsă cu Statele Unite

În 2025, un nou guvern britanic dorea un nou monarh care să refacă această relație cu o nouă administrație americană. Nimeni nu putea nega, de exemplu, că declarațiile anterioare ale lui Trump despre schimbările climatice erau în contradicție cu cele ale regelui în perioada sa de prinț. Totuși, așa cum s-a menționat, monarhul domnește cu responsabilități diferite, la fel cum judecătorul de astăzi nu este avocatul de ieri.

Primele semne au fost încurajatoare, în decembrie 2024, la Paris, în timpul inaugurării Notre-Dame, la cinci ani după incendiul care a distrus o mare parte a catedralei. În aceeași zi, se anunțase că Prințul de Wales, reprezentându-și tatăl, urma să se întâlnească cu Trump înainte de serviciu.

Totuși, cu nordul Europei lovit de furtuna Darragh, avionul lui William a întârziat și s-au transmis scuze echipei lui Trump că nu va fi timp pentru întâlnire înainte de serviciu. Cu alți lideri, Trump ar fi răspuns probabil cu un „Îmi pare rău, ne vedem curând.” Însă staff-ul președintelui ales a reprogramat întâlnirea după serviciul din Catedrală. Mai mult, prințul nu a trebuit să călătorească; Trump urma să meargă la el la ambasada britanică.

Președintele SUA și prințul de Wales la Paris / Sursa foto: PA Media

Palatul Elysee dorea să știe unde se află Trump pentru că începea banchetul prezidențial

Întâlnirea de 15 minute a durat mult mai mult. Diplomații britanici au fost amuzați când, după 45 de minute, ambasada a primit un telefon de la Palatul Elysee. Echipa președintelui Macron dorea să știe unde se află Trump, deoarece banchetul prezidențial începea.

„Trump s-a bucurat foarte mult de conversație”, spune unul dintre membrii echipei britanice, „și discuția a fost incredibil de caldă despre amintirile întâlnirii cu bunica prințului. S-a vorbit mult despre regina decedată și cât de important a fost acest lucru pentru Președinte.”

A doua zi, Trump a spus New York Post că Prințul „arăta foarte bine noaptea trecută” în timpul unei „conversații minunate.”

Premierul bitanic, printre primii vizitatori la Casa Albă după inaugurarea lui Trump. I-a oferit atunci, în direct, o scrisoare de la Regele Charles III

La câteva săptămâni după inaugurarea sa, pe 20 ianuarie, Sir Keir a fost în Biroul Oval pentru una dintre noile întâmpinări televizate ale lui Trump, alături de o canapea plină de apropiați ai președintelui. Sir Keir nu a pierdut timpul și a jucat, cum ar spune unii comentatori, „carta Trump”: Familia Regală.

Guvernele britanice succesive au procedat astfel. Dacă ne uităm la fișierele declasificate ale vizitei lui Ronald Reagan din 1982 – în plin război din Falklands – traficul diplomatic arată că prioritatea principală a președintelui în primul său tur european era să se plimbe cu regina la Windsor. Sir Keir a dorit să creeze o atmosferă similară.

„Este o plăcere să aduc din partea Majestății Sale Regele o scrisoare”, a început el, emoționat. „Trimite cele mai bune urări – dar mă roagă să aduc această scrisoare.”

Este semnificativ, deși puțin remarcat la momentul respectiv, că prima reacție a lui Trump nu a fost să o deschidă imediat sau să o păstreze pentru mai târziu. A vrut să facă ceea ce trebuie în privința regalității. „Trebuie să o citesc acum?” a întrebat, căutând îndrumări.

„Da, vă rog,” a spus Sir Keir. „Trebuie să-i spun ce spuneți.” „Este un mare, mare gentleman”, a murmurat președintele, în timp ce scana scrisoarea timp de 17 secunde, înainte de a concluziona: „Este – wow! Foarte frumoasă. Trebuie să mă asigur că semnătura lui este pe ea, altfel nu ar fi la fel de semnificativ. Și este!” O semnătură elegantă, groasă, „Charles R” a fost prezentată camerelor. „Este o semnătură foarte frumoasă, nu-i așa? Este un om minunat și frumos și îl cunosc – îl cunosc foarte bine, de fapt.”

În loc să dea imediat marea veste, Trump a fost din nou fericit să lase pe alții să o facă.

„Poate doriți să spuneți ce spune acel paragraf foarte important,” a întrebat el pe Sir Keir, care a citit textul:

„Aceasta este o scrisoare de la Majestatea Sa Regele. Este o invitație pentru o a doua vizită de stat. Este cu adevărat special. Nu s-a mai întâmplat niciodată! Și cred că simbolizează forța relației dintre noi. Cred că ultima vizită de stat a fost un succes enorm.” „Așa este,” l-a asigurat Trump.

„Majestatea Sa Regele vrea să facă ca aceasta să fie și mai bună decât precedentul,” a continuat prim-ministrul, repetând natura „fără precedent” a celei de-a doua vizite. Avocat fiind, Sir Keir trebuia să finalizeze acordul: „Încă nu am răspunsul dvs. Trebuie să…”

Trump a zâmbit și a răspuns imediat: „Răspunsul este da. În numele primei noastre Doamne și al meu, așteptăm cu nerăbdare să fim acolo și să onorăm Regele și țara dvs. Țara dvs. este fantastică.”

„Voi transmite cu plăcere asta Majestății Sale,” a încheiat Sir Keir.

Diplomații britanici nu și-ar fi dorit o întâlnire de început mai promițătoare cu noua administrație. Totuși, unii veterani din cercul regal erau incomodați de lipsa de decență în modul în care a fost prezentată invitația de la suveran. „A fost ca și cum ai vedea pe cineva cu pantalonii jos,” a spus unul. „Aceste lucruri ar trebui să se facă cu demnitate.” Criticii spun că vina nu a fost a lui Trump, ci a lui Sir Keir.

Premierul Britanic i-a dus scrisoarea regelui direct la Casa Albă / Sursa foto: Getty Images

Palatul Buckingham nu a fost consultat în legătură cu modul de transmitere a invitației

La prima sa vizită în administrația Trump în 2017, fosta prim-ministră britanică Theresa May a transmis, de asemenea, o invitație regală pentru o vizită de stat în Marea Britanie. Scrisoarea nu fusese desfăcută în fața camerelor, ci comunicată privat și conținutul anunțat ulterior. Sir Keir ar fi putut proceda la fel.

În schimb, în cadrul unei întâlniri private la Casa Albă, el a propus să-i înmâneze lui Trump o scrisoare personală a regelui în fața mass-mediei. Trump a fost de acord.

Palatul nu a fost consultat în legătură cu această prezentare teatrală a corespondenței scrise într-un stil prietenos, cuvintele regelui nefiind destinate consumului public imediat. A fost, practic, un gest personal, exprimând dorința regelui (și a Marii Britanii) de a găzdui a doua vizită de stat. O invitație oficială urma să fie emisă ulterior, după stabilirea datelor.

Regele sugerase că Trump ar putea prefera inițial o întâlnire informală la una dintre proprietățile regale din Scoția, eventual la unul dintre terenurile sale de golf. De asemenea, ar fi putut discuta planurile pentru vizita de stat la Dumfries House, casa fundației regelui și a programului său de ospitalitate pentru tineri.

În entuziasmul său de a-și complimenta gazda, Sir Keir nu a fost complet exact într-un detaliu, surprinzător pentru un avocat atent la detalii. Oferta pentru a doua vizită de stat era neobișnuită, dar nu „fără precedent”.

Elementul „fără precedent” menționat de rege se referea la faptul că niciun președinte american anterior nu făcuse două vizite de stat în Marea Britanie, deși acest lucru nu este surprinzător. Până la vizita de stat a lui George W. Bush în 2003, toate călătoriile președinților americani în Marea Britanie – chiar și cea a lui Ronald Reagan – erau oficiale, dar nu de stat.

Marea Britanie avea două obiective prioritare în politica externă la debutul lui 2025

Ce nu era însă pus la îndoială era determinarea Marii Britanii de a valorifica pe deplin soft power-ul durabil al Casei de Windsor. Marea Britanie avea două obiective prioritare în politica externă la începutul lui 2025: o nouă relație cu Washingtonul și resetarea relațiilor cu Europa.

Vizita de stat a regelui în Italia în aprilie și invitația sa adresată președintelui Macron pentru o vizită de stat în Marea Britanie în iulie aveau să ajute la al doilea obiectiv. Oferirea unei vizite de stat lui Trump ajuta la primul, deși ritmul rapid al evenimentelor nu permitea o întâlnire informală în Scoția, cum propusese regele în scrisoare.

Un lider mondial, însă, nu a fost mulțumit de invitație – și și-a exprimat nemulțumirea. Întrebat ce părere au canadienii despre invitația britanică către Trump, noul prim-ministru canadian Mark Carney a răspuns: „Sincer, [ei] nu au fost impresionați de acest gest, date fiind circumstanțele.”

Cum a vrut Trump să facă din Canada al 51-lea stat al SUA

După victoria sa electorală, dar înainte de inaugurare, Trump îi spusese fostului prim-ministru canadian Justin Trudeau, la o cină privată, că dacă Canada nu poate suporta tarifele mari pe care le propune pentru importurile canadiene, „atunci poate Canada ar trebui să devină al 51-lea stat al SUA”. Inițial, politicienii canadieni au luat-o ca pe o glumă. Însă Trump a continuat să se refere la prim-ministru drept „Guvernatorul Justin Trudeau al Marelui Stat Canada”.

Gluma nu mai era glumă odată ce Trump a ajuns la Casa Albă și a început să intensifice retorica despre anexarea unor teritorii, inclusiv Groenlanda, Panama și, în special, cea mai mare parte a Americii de Nord. După mai mult de un secol ca prieteni, vecini și mari aliați în război, Canada s-a simțit brusc vulnerabilă.

Lăsat jos de politică internă, Trudeau a demisionat. A fost înlocuit de Mark Carney, care a convocat rapid alegeri generale, le-a câștigat pe tema relației Canada – Trump și a cerut ca șeful statului canadian să deschidă noua sesiune parlamentară.

Vizita regelui a fost organizată în două zile, incluzând audiențe separate cu liderii celor trei populații indigene principale ale Canadei. De asemenea, a avut o reuniune cu câteva dintre „fetele Weston”, 50 de adolescente canadiene alese să meargă la Londra pentru încoronarea din 1953, cu sprijinul omului de afaceri și filantropului Garfield Weston.

Dimineața următoare, regele a fost așezat în Senatul canadian pe tronul său. Guvernul britanic a fost, corect, exclus din acest proces.

Discursul său fusese scris „la sfatul” prim-ministrului canadian, o diferență mică, dar semnificativă față de convenția din Marea Britanie. Când monarhul deschide Parlamentul la Westminster, discursul este „scris de” guvern și este doar o listă de politici de recitat. Un discurs „la sfatul” guvernului poate fi mai nuanțat și colaborativ, iar oficialii Palatului pot să-l revizuiască dintr-o perspectivă constituțională.

Acesta a fost cazul în Canada – și mult mai mult decât o simplă listă de politici. Fiecare cuvânt a fost cântărit de monarh și de politicieni.

Regele Charles III a fost activ în politica mondială mai mult decât aproape oricine altcineva

Deși rege de mai puțin de trei ani, Charles III fusese activ în politica mondială mai mult decât aproape oricine altcineva. Prima sa întâlnire în Biroul Oval (cu Richard Nixon) avusese loc când Mark Carney avea doar cinci ani. Așadar, deși regulile stipulează că un monarh constituțional trebuie să acționeze întotdeauna la sfatul miniștrilor, bunul simț dicta ca regele să primească un discurs cu care să fie personal mulțumit.

Discursul s-a dovedit a fi o poveste de jumătate de oră, meșteșugită, despre valorile canadiene, depășind așteptările multora. Acestea erau valori, a spus el, care valorează „mult mai mult decât orice putere străină de pe orice continent le-ar putea lua vreodată.” Regele a oferit o notă benignă discuțiilor dintre „prim-ministru și președintele Statelor Unite” pentru a construi „o nouă relație economică și de securitate între Canada și SUA bazată pe respect reciproc”. Acea expresie, „respect reciproc”, avea o semnificație puternică. Mai departe, a adăugat că aceasta ar aduce „beneficii ambelor națiuni”, deși nu chiar în cuvintele sale exacte. A mai adăugat, ceea ce în mod normal ar fi fost un cuvânt superfluu, „ambele națiuni suverane”.

Observând subtil fiecare referință codificată, audiența sa a izbucnit în aplauze când a observat: „Așa cum ne amintește imnul: «The True North» este cu adevărat puternic și liber.” Canada se învecinează la nord cu o singură graniță. Ovationarea, o încălcare flagrantă a convenției parlamentare, a fost lungă și sinceră. Tradiția prevede ca discursurile de pe tron să fie călduțe, neutre și ascultate în liniște deplină. Nu a fost cazul de data aceasta.

Regele nici nu terminase discursul. A așteptat ca aplauzele să se domolească înainte de a-și rosti ultimele cuvinte, menținându-se stăpân pe sine până la linia emoționantă finală. Ca Rege al Canadei, la final, vocea sa a avut o fisură perceptibilă când a făcut binecuvântarea de rămas-bun: „Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ghideze în toate îndatoririle.” Atunci a mbele camere ale parlamentului canadian s-au ridicat în picioare , într-un aplauze zgomotoase.

Regele Charles III și regina Camilla în vizită de stat în Canada / Sursa foto: NYT

Cuvintele regelui Charles III urmau, desigur, să fie analizate minuțios la Washington

Cuvintele regelui urmau, desigur, să fie analizate minuțios la Washington, Londra și în alte părți. Discursul său și întreaga pompa a vizitei sale au consolidat mesajul central al lui Carney că Canada nu este de vânzare. Totuși, regele a fost suficient de statal pentru a nu deraia strategia foarte diferită a prim-ministrului său de pe cealaltă parte a Atlanticului. Planul lui Sir Keir Starmer rămânea simplu: evitarea unui conflict cu președintele Trump cu orice preț.

Fosta regină deschisese formal acest parlament o singură dată – în 1957. Vizita sa fusese un reper (niciun monarh canadian nu mai făcuse asta), dar nu fusese încărcată cu asemenea bagaje diplomatice și politice. Într-adevăr, se poate spune că acest discurs a reprezentat cea mai mare provocare (non-medicală) a domniei lui Charles III până acum.

Misiunea regelui în Canada a fost una dificilă. Pe de o parte, se aștepta ca el să emită o afirmație fermă privind suveranitatea canadiană în fața retoricii tot mai combative a lui Donald Trump despre Canada ca „51st state”. Totuși, vizita contravenea politicii prim-ministrului său britanic, Sir Keir Starmer, care dorea să evite antagonizarea lui Trump în speranța obținerii unui acord comercial mai bun pentru Marea Britanie.

Ambii prim-miniștri acționau în interesul național al țărilor lor. Dar unde-l lăsa asta pe rege? Aici se vede un exemplu clar al unei provocări serioase, dar adesea neglijate, pentru monarhii moderni: doctrina „divizibilității Coroanei”. Pe scurt, ce se întâmplă când același monarh stă pe tronul mai multor națiuni, care apoi nu sunt de acord asupra unei probleme importante?

În cele din urmă, regele și-a ținut discursul. Și, după aceea, s-a observat că Donald Trump abandonase narațiunea despre „51st state”. Nu mai existau referințe la „Governor Carney”. Gluma se terminase? Ascultase sfatul cuiva? Ulterior s-a descoperit că, înaintea vizitei regelui în Canada, cel mai apropiat aliat politic al lui Trump în Marea Britanie, Nigel Farage, liderul Partidului Reform, căutase o întâlnire cu echipa lui Trump, inclusiv cu trimisul său special în Marea Britanie.

„Nigel Farage era foarte îngrijorat. Voia ca Trump să înțeleagă că nu poate fi pro-royal, pro-britanic, pro-Vizită de Stat și în același timp să vorbească așa despre Canada,” a spus un ajutor senior al lui Farage. „Era una sau alta. Să spunem că Nigel a primit confirmarea că mesajul a fost transmis.”

O problemă similară de „divizibilitate a Coroanei” apăruse și în domnia precedentă, în timpul turului Canadei al reginei decedate în 1964. Protestele anti-regale și amenințarea cu violența în Quebec îl determinaseră pe prim-ministrul britanic Sir Alec Douglas-Home să se gândească să ofere reginei sfatul formal de a se întoarce în Marea Britanie. Deoarece guvernul canadian o invitase ca Regină a Canadei, ea ar fi fost pusă în fața unei întrebări dificile: cui răspunde? Dacă se întorcea, ar fi spus Canadei că e subordonată Marii Britanii. Dacă rămânea, ar fi încălcat cuvântul dat ca monarh constituțional al Marii Britanii. În cele din urmă, Marea Britanie a cedat, după o decizie ambivalentă de a „monitoriza” situația.

Indiferent de complexitățile transatlantice din 2025, regele și regina pot trage, cel puțin, o concluzie: nimeni nu mai pune la îndoială relevanța monarhiei.