„Generalul Antonescu comandă Divizia 3-a de Infanterie în mod remarcabil din toate punctele de vedere. Ofiţer General, care are toate însuşirile, virtuţile şi capacitatea, recunoscute de întreaga oştire – ca un strateg emerit, un fin tactician şi un organizator de forţă”, spunea despre Antonescu, în anul 1936 generalul Dumitrescu. Unii ar explica această aplecare a mareșalului Antonescu pentru cariera militară prin prisma faptului că provine dintr-o familie de militari. Mai precis, tatăl său, pe care-l chema tot Ioan Antonescu, a fost căpitan de cavalerie. Din date biografice puțin cunoscute publicului larg reiese însă faptul că așchia a sărit, de această dată, departe de trunchi. Mareșalul Antonescu a fost opusul tatălui său în ceea ce privește succesul în carieră. Bătrânul Antonescu a fost un militar problematic, cel puțin asta reiese din rapoarte, agresiv, implicat în tot soiul de afaceri și cu o instrucție precară. De altfel, superiorii nu au ezitat să-l pedepsească conform regulilor militare, fiind condamnat la zile de închisoare sau purtat, disciplinar, de la o garnizoană la alta. Colac peste pupăză, este bănuit că și-ar fi părăsit soția (adică mama mareșalului) pentru o evreică.

Soldatul din mahalaua Delea Nouă, ajunge căpitan

Tatăl mareșalului Antonescu se numea tot Ioan și s-a născut pe 29 iunie 1853, în București, în mahalaua Delea Nouă. Era fiul lui Anton Vasiliu și al Sultanei. Provenea dintr-o familie modestă de mahalagii bucureșteni. Ioan Antonescu s-a înrolat ca soldat în armată în anul 1870 la vârsta de 17 ani. Este trimis la Regimentul I Artilerie. Pentru un simplu răcan avansează destul de rapid și în 1873 îl regăsim în documente ca sergent major. Anul următor avansează la gradul de sublocotenent și observăm că schimbă arma. Mai precis, a trecut de la artilerie la cavalerie la Regimentul I Roșiori. Războiul de Independență îl prinde în această unitate, acolo unde îndeplinea rolul de contabil.

„La rubrica „Modul cum a făcut Campania (1877-1878)”, se arată că a fost folosit în calitatea de contabil al Regim. 1 Roşiori, timp de un an, trei luni şi şase zile şi din această pricină „n-a putut lua parte la nici o luptă", preciza specialistul Vasile Novac, în articolul „Căpitanul Ioan Antonescu-tatăl mareșalului Ioan I. Antonescu” din revista Argesis. În timpul războiului, contabilul de la Regimentul 1 Roșiori se achită bine de responsabilități, spun superiorii. „În timpul Campaniei, ca ofiţer compatabil la partea activă a adus servicii remarcabile”, preciza locotenent-colonelul Alecsandrescu la 1 ianurie 1878. De altfel, Ioan Antonescu primea Medalia „Apărătorii Independenţei", „Crucea Trecerii Dunării", „Medalia Comemorativă Rusă" şi Ordinul „Stanislav" clasa a III-a".

După război, în anul 1879, în timp ce servea la Regimentul 2 Roșiori Călărași, se căsătorește cu Chiriachița Dobrian, din Pitești. Se spune că această domnișoară piteșteană ar fi avut origini albaneze. Cert este că după căsătorie pe Ioan Antonescu senior îl găsim avansat la gradul de locotenent, în cadrul aceluiași regiment. Din 16 septembrie 1886 a fost mutat la Brigada Călărași Constanța iar în 1889 este avansat la gradul de căpitan. Este gradul maxim la care ajunge Ioan Antonescu senior, fiindu-i blocată avansarea la gradul de maior. Cariera sa se încheie în anul 1900, atunci când este trecut în rezervă de la Regimentul 10 Călărași.

O carieră militară începută promițător, deși avea puțină carte

Ioan Antonescu seniorul și-a început cariera militară sub auspicii bune. Deși nu avea decât trei sau patru clase, era considerat zelos, harnic și ascultător. Era foarte util pe zona de intendență, acolo unde se ocupa de contabilitate, cazarmament și alte activități administrative. Nu strălucește, dar este muncitor, remarcă superiorii. „Conduită - binişor, Ţinută - îngrijită. Cunoaşte franţuzeşte. Cum serveşte - binişor. Aptitudini pentru echitaţie - are stăruinţă”, preciza în raport locotenent-colonelul Solomon, comandantul Școlii.

La examenul de absolvire termină al noualea din 13 candidați. În 1879 și 1880, tânăr căsătorit, în vârstă de 29 de ani, Ioan Antonescu senior continuă să fie apreciat de colegi. Mege pe același calapod, nu impresionează, nu strălucește, dar îi mulțumește pe șefi prin activitatea sa. „ Conduita militară şi privată este bună; asupra instrucţiei sale nu mă pot pronunţa, neavând ocazie a-l cunoaşte. Ținuta bună. Cărţi nu joacă. Cunoştinţele sale teoretice şi practice sunt satisfăcătoare", preciza locotenent-colonelul Rasty. În mod elogios îl descrie maiorul Călinescu: „Este serios, activ, inteligent, serveşte cu plăcere, încalecă bine, cunoaşte regulamentele, în teorie şi practică. Conduita militară şi privată bună”.

„Ofiţer incorigibil de a conduce un escadron singur”

Documentele arată însă că în ciuda laudelor de la începutul carierei, Ioan Antonescu senior a fost un ofițer problematic. Avea serioase probleme disciplinare, era bănuit de afaceri cu bunurile armatei și era considerat violent în societate, dar și cu subalternii. A fost încarcerat de nenumărate ori și mustrat în rapoarte. În 1884 primește peste 20 de zile de închisoare pentru neglijență și niște chestiuni ciudate cu un cântar defect și o cantitate de orz, probabil pentru caii regimentului.

„Acest ofiţer, fiind ca ofiţer cu îmbrăcămintea, i s-a ridicat sarcina acestui serviciu, din neîncredere şi rea conducere a serviciului. Nu i se poate încredinţa nimic, din cauză că găseşte mijloace de abuz. În toate privinţele lasă mult de dorit; lipsindu-i formele, nu s-a supus judecăţii în afacerea unui orz, ca unul ce a mai fost dat în judecată şi achitat”, preciza colonelul Arion la 1 ianuarie 1884. În 1886, mai primește 15 zile de închisoare pentru că a bătut un om. În 1887 primește din nou închisoare pentru că a lovit un subaltern. În perioada 1891-1892 primește iarăși închisoare pentru o afacere cu livrete militare, dar și pentru starea jalnică în care se afla escadronul la inspecție. „Ofiţer incorigibil de a conduce un escadron singur. Abuzează de dreptul ce are de a da note ofiţerilor, spre a satisface ranchiune personale. Starea deplorabilă în care am găsit escadronul dovedeşte şi mai mult incapacitatea sa. Foarte slab în reglemente. Este neapărat a fi mutat în subordine", preciza generalul Cantili în octombrie 1892. În 1893 este acuzat de furt, mituire și bătaia inferiorului. Și tot așa până la finalul carierei. Interesant este că aprecierile acestea oscilau de la un an la altul.

După ce o făcea „lată”, Ioan Antonescu seniorul se cumințea pentru o perioadă. După care se întorcea la vechile metehne. Gurile rele spun că era pasionat de cărți, băutură și femei. Cert este că în jurul anului 1890 divorțează de soție. Se spune că s-ar fi recăsătorit cu o evreică, numită Frieda Cuperman, și că ar fi avut copii cu ea. Adică marelașul Antonescu ar fi avut frați vitregi cu origine evreiască. Deocamdată nu există dovezi clare în acest sens. În concluzie, tatăl mareșalului a avut o carieră militară mediocră, marcată în permanență de probleme cu superiori, fiind acuzat în mod repetat de comportament violent, de furt și mită, dar și de neglijență. „Din caracterizările şefilor săi rezultă caracterul contradictoriu al comportării sale: când pedepsit pentru absenţe la serviciu, când lăudat pentru conştiinciozitate şi zel în muncă. Acuzaţiile de furt şi luare de mită alternează cu aprecierile de „corectitudine exemplară". Asprimea şi violenţa în comportament sunt, însă, constante ale caracterului său”, adaugă Vasile Novac, în aceeași lucrare.