Administraţia Biden ar putea sista livrările de armament ofensiv din SUA către Arabia Saudită (Reuters)

După ce a suspendat contracte de vânzare de armament în valoare de o jumătate de dolari către Arabia Saudită, echipa preşedintelui american Joe Biden ar putea schimba întreaga politică a SUA, permiţând numai livrarea de arme "defensive", arată surse ale agenţiei Reuters.

Patru persoane care cunosc atitudinea noii administraţii de la Washington susţin că oficialii evaluează gama de echipamente militare şi instruirea furnizată armatei saudite, pentru a stabili ce anume poate fi considerat defensiv. Ar putea fi anulate acorduri din trecut care constituie ameninţări pentru drepturile omului; s-ar putea însă merge mai departe, prin limitarea obiectului contractelor viitoare.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american a declarat că "ne concentrăm asupra încheierii conflictului din Yemen, dar ne asigurăm în acelaşi timp că Arabia Saudită dispune de tot ce este necesar pentru a-şi apăra teritoriul şi poporul". Ea a adăugat că Biden a promis că va înceta sprijinul militar pentru campania militară condusă de saudiţi împotriva rebelilor Houthi.

Arabia Saudită are probleme grave legate de drepturile omului, dar este totodată şi unul din cei mai apropiaţi aliaţi ai Statelor Unite, reaminteşte Reuters.

Un funcţionar parlamentar la curent cu problema afirmă că oamenii preşedintelui "încearcă să afle care este delimitarea între arme ofensive şi material defensiv".

În termenii folosiţi de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, este pe cale să aibă loc o "recalibrare" a relaţiilor între Washington şi Riad. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români