Administraţia Penitenciarelor va angaja pe durată determinată, fără concurs, medici, asistenţi medicali şi agenţi

Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate vor încadra, pe posturi vacante, 48 de medici, 47 de asistenţi medicali şi 20 de agenţi operativi, pe durată determinată de şase luni, astfel încât să se asigure îndeplinirea, continuitatea sarcinilor şi activităţilor în condiţii de siguranţă.

"În vederea eficientizării acordării asistenţei medicale şi acoperirii cerinţelor apărute în contextul epidemiologic actual, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate au analizat necesitatea încadrării unor posturi vacante, astfel încât măsurile de prevenţie şi intervenţie impuse de evoluţia în dinamică a virusului SARS-CoV-2 să fie implementate în parametri optimi", informează un comunicat de presă al ANP transmis vineri AGERPRES.

Anunţurile de angajare sunt afişate pe site-ul web al fiecărei unităţi la secţiunea "Carieră", iar informaţii suplimentare pot fi solicitate de la structurile de resurse umane. Data limită de înscriere este 11 mai, ora 15,00. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români