Administrația Prezidențială: Toate veniturile președintelui Iohannis au fost menționate în declarațiile de avere

Administrația Prezidențială precizează că toate veniturile președintelui Klaus Iohannis obținute din închirierea de imobile se regăsesc în declarațiile de avere depuse succesiv.

"Toate veniturile obținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, din închirierea imobilelor deținute în proprietate și coproprietate se regăsesc integral în declarațiile de avere depuse. Nu există nicio sumă provenită din chirii care să nu fi fost declarată din 2004 până în prezent", arată Administrația Prezidențială, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, din chiria pe care a încasat-o în nume propriu, precum și în numele și pentru coproprietar, Klaus Iohannis a achitat toate taxele și impozitele aferente întregii sume provenite din închirierea imobilelor.

"Toate veniturile au fost menționate în declarațiile de avere depuse succesiv și orice altă modalitate de calcul al acestora constituie doar o speculație, care nu este conformă cu realitatea", conchide Administrația Prezidențială. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan