Adrian Despot: Am fost la Cotroceni din respect pentru oamenii din stradă; m-am întors cu speranță

Liderul trupei Vița de Vie, Adrian Despot, mărturisește faptul că s-a dus vineri la consultările cu președintele Klaus Iohannis "din respect pentru oamenii din stradă și față de instituția prezidențială" și spune că s-a întors de la Cotroceni "cu speranță".

"Am fost la Cotroceni la prima rundă de consultări. Am fost invitat de către Președintele Klaus Iohannis și am considerat că trebuie să fiu acolo, din respect pentru oamenii din stradă și față de instituția prezidențială. Deși niciunul dintre participanți nu s-a autoproclamat "reprezentant al străzii", cele mai multe dintre doleanțele noastre au fost exprimate! M-am întors cu Speranță", scrie Adrian Despot, vineri seara, pe pagina sa de Facebook .

Din partea societății civile, au participat, la întâlnirea de vineri cu președintele , Sorin Ioniță (Expert Forum), Elena Calistru (Funky Citizens), Nicușor Dan (Asociația Salvați Bucureștiul), Mihai Dragoș (Consiliul Tineretului din România), Ionuț Sibian (Fundația pentru dezvoltarea Societății Civile), Cristina Gushet (Freedom House), Liviu Mihaiu (Salvați Dunărea și Delta), Ema Stoica (studentă Facultatea de Jurnalism ), Adrian Despot, Tudor Benga (OKIAN), Alexandru Bindar (Uniunea Studenților din România), Cătălin Drulă (Asociația Proinfrastructura), Edmond Niculușă (Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate), Horia Oniță (Consiliul Național al Elevilor), Claudia Postelnicu (Inițiativa România), Ștefan Dărăbuș (HHC România), Andrei Cornea (GDS), Clara Matei (Asociația Medicilor Rezidenți din România), Dragoș Slăvescu (medic), Octavian Berceanu (Uniți Salvăm).

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Vicențiu Purcărea)


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

3 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

4 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

5 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor