Adrian Mititelu, evacuat cu poliția din Tribunal, la procesul cu FRF. Incredibil ce au făcut oamenii legii cu el afară

Adrian Mititelu a fost protagonistul termenului procesului în care FCU Craiova, Progresul București și AFC Rapid solicită modificarea actelor constitutive de către FRF. Iritat de o decizie a judecătorului, patronul oltenilor a fost dat afară din sală.

Adrian Mititelu e în război total cu FRF. Foto Facebook

Adrian Mititelu e în război total cu FRF. Foto Facebook

Adrian Mititelu a anunțat, joi, pe Facebook, o mare victorie în războiul de anduranță pe care îl duce cu Federația Română de Fotbal. FCU Craiova, împreună cu Progresul București și AFC Rapid au formulat cereri de intervenție în solicitarea FRF de modificare a actelor constitutive către Tribunalul București, scrie ProSport.

Polițiștii și-au făcut poze cu Adrian Mititelu

Judecătorul a admis cererea celor trei cluburi, joi, după ce, la ședința de miercuri, care a durat mai bine de două ore, spiritele s-au încins în sala de judecată. În momentul în care s-a cerut unirea tutror dosarele care au legătură cu speța, Adrian Mititelu și-a pierdut cumpătul.

Președintele l-a somat pe finanțatorul craiovean să se liniștească, însă fără efect. Judecătorul a solicitat intervenția polițiștilor, care l-au condus pe Mititelu în afara sălii. Oamenii legii care l-au evacuat pe patronul FCU Craiova au simțit nevoia să-și facă apoi selfie-uri cu Adrian Mititelu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR