Adrian Sârbu rămâne în AREST

Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins miercuri contestația în dosarul de evaziune fiscală de la Mediafax Group.

Instanța supremă a menținut decizia de arestare preventivă dată pe 4 februarie de Curtea de Apel București.

De asemenea, avocata Liana Petrovici va fi cercetată în continuare sub control judiciar.

Adrian Sârbu a fost reținut săptămâna trecută de procurorii de la Parchetul General, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de instigare la evaziune fiscală (două acte materiale), spălare de bani (două acte materiale) și instigare la delapidare.

Procurorii de la Parchetul General susțin că, la solicitarea lui Adrian Sârbu, inculpații Liliana Șerban, Roxana Dorina Grigoruță, Eugenia Bălan (arestată în altă cauză), Sorin Dinu, Daniela Reghină Cozac (cercetată în stare de libertate), Rodica Crisbășan și Dragoș Chiș, împreună cu Diana Atanasiu și Dragoș Eremia, au folosit o schemă infracțională în scopul sustragerii de la plata taxelor către bugetul de stat, schemă în care au fost interpuse mai multe societăți comerciale, care au derulat operațiuni fictive, în intervalul 2011 — 2014, în relația cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societățile din grupul Mediafax (SC Mediafax Grup SA, SC Mediafax SA, SC Apropo Media SRL).


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul