Adrian Severin, despre întâlnirea cu Ciorbea: Păi unde în altă parte să se ducă penalii decât la avocat?

Adrian Severin, despre întâlnirea cu Ciorbea: Păi unde în altă parte să se ducă penalii decât la avocat?

Fostul europarlamentar Adrian Severin, care are o condamnare de 4 ani închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a declarat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că s-a întâlnit cu Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, pentru că ''penalii'' se duc să vorbească cu avocaţii.

"Am văzut că cineva, nu ştiu cine, era puţin mirat că nişte penali s-au dus să vorbească cu Avocatul Poporului. Păi unde în altă parte să se ducă penalii decât la avocat. Că de aia sunt avocaţii, să vorbească penalii cu ei, nu? Fie că este avocatul individului, fie că este avocatul tuturor cetăţenilor, tot avocat este. Cu domnul Ciorbea am discutat alte chestiuni şi care nu mă privesc sub nicio formă pe mine. Am discutat măsura în care elementele, argumentele care au condus la concluzia potrivit căreia completurile de 5 sunt neconstituţionale, sunt neconforme cu principiile şi regulile drepturilor omului sunt aplicabile şi în cazul celorlalte completuri. Mă refer în special la completurile de la Înalta Curte, pentru că aici situaţia este cea mai flagrantă, în sensul că, dacă completurile de 5 nu sunt legale, pentru că unul dintre membrii completului nu a fost tras la sorţi, cele de 3 cum ar putea fi mai obiective, mai independente, mai neutre, când niciunul nu a fost tras la sorţi. Este o chestiune de principiu. Nu discut chestiunea din perspectiva unui interes personal. În ceea ce mă priveşte pe mine, răul a fost făcut şi el va fi îndreptat pe căi istorice. Însă mă frământă problema de principiu. Eu am o anumită detaşare, pentru că nu îmi apăr cauza, ci apăr un principiu", a explicat Adrian Severin.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a întâlnit săptămâna trecută cu mai multe persoane, printre care Adrian Severin (condamnat definitiv la 4 ani închisoare) şi Jean Andrei (condamnat la 2 ani cu suspendare), discuţiile vizând modul de constituire a completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Petiţionarii, care au depus şi memorii la sediul instituţiei, au solicitat Avocatului Poporului sesizarea CCR în legătură cu constituţionalitatea constituirii completurilor de judecată, atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul celorlalte instanţe judecătoreşti, civile sau penale. Argumentele solicitanţilor au fost invocate din perspectiva considerentelor reţinute de către Curtea Constituţională a României în Decizia 685/2018", arăta Avocatul Poporului.

Pe 28 ianuarie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituţională în legătură cu modul nelegal de constituire a completurilor de trei judecători de la Instanţa supremă, susţinând că "lucrurile sunt identice" cu situaţia de la completurile de cinci. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina