Adriana Pistol (MS): Achiziţia vaccinului hexavalent a fost încheiată şi săptămâna următoare se va livra în ţară. Rata de vaccinare este necorespunzătoare

Adriana Pistol a fost întrebată, marţi, într-o conferinţă de presă, în ce stadiu stă Ministerul Sănătăţii cu achiziţia vaccinului hexavalent, despre care mulţi medici din ţară se plâng că nu îl mai au şi că nici DSP-urile nu îl mai au.

„Achiziţia a fost derulată şi încheiată şi săptămâna următoare se şi livrează în ţară. (...) În mod sigur nu lipseşte de câteva luni, probabil că lipseşte în mod disproporţionat între judeţe”, a afirmat Adriana Pistol.

Întrebată de asemenea dacă există în momentul de faţă riscul apariţiei poliomelitei în România, secretarul de stat a spus că întotdeauna există acest risc, în orice ţară în care rata de vaccinare nu este corespunzătoare, printre care şi în România.

„Când vorbim de o rată de vaccinare nu vorbim neapărat numai de produsul Hexavalent. Acum, la vârsta de 2 luni, pentru că şansa ca un copil de 2 luni să facă poliomielită este foarte mică, el nejucându-se în curte cu alţi copii sau nebând apă de la chiuvetă, de la cişmea etc. Deci implică o anumită vârstă. Sigur că poate avea un frăţior mai mare, care el este nevaccinat şi poate să-i aducă. Dar introducerea virusului poliomielitic sălbatic cum spunem noi este destul de dificil să se întâmple pentru că virus poliomielitic sălbatic în lume nu mai există decât în foarte puţine state, în special din Asia, dar asta nu înseamnă că e imposibil”, a explicat Adriana Pistol, adăugând că este importantă vaccinarea pentru toate grupele de vârstă.

De asemenea, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, în acest moment, rata de vaccinare împotriva virusului poliomelitei în România este în jur de 75 - 76%, iar pentru a eilmina riscul, rata de vaccinare ar trebui să fie de minimum 80%.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 Fraților, e groasă treaba / Lia Savonea ar solicita Guvernului Bolojan drepturi salariale de 1 miliard de euro

3 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

4 Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea”

5 SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate