Aeronava Suhoi 27 din Ucraina a părăsit spaţiul aerian al României

Aeronava Suhoi 27 din Ucraina a părăsit spaţiul aerian al României

Aeronava Suhoi 27 aparţinând Forţelor Aeriene Ucrainene a părăsit spaţiul aerian al României, marţi, fără muniţie la bord, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.

"Avionul Suhoi 27, fără a avea muniţie la bord, a fost escortat de două aeronave de luptă tip Mig-21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române până la limita spaţiului aerian naţional, de unde a fost preluat de către aeronave ale Forţelor Aeriene Ucrainene", precizează ministerul.

Aeronava s-a întors în Ucraina la solicitarea autorităţilor din această ţară, iar procesul a avut loc cu respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale, subliniază MApN.

Pe 24 februarie, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană sub comandă NATO au intervenit pentru clarificarea unei situaţii referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spaţiul aerian naţional.

Cele două aeronave militare române au aplicat cu stricteţe procedurile naţionale şi regulile internaţionale în astfel de situaţii, procedând la interceptarea şi identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spaţiul aerian românesc.

Aeronava respectivă, Suhoi 27, aparţinând Forţelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău . AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

2 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

3 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

4 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”

5 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc