Agent Mossad, printre cele 4 persoane care s-au înecat în accidentul naval din Italia. Ofițerii s-ar fi reunit la bord pentru a sărbători

Agent Mossad, printre cele 4 persoane care s-au înecat în accidentul naval din Italia. Ofițerii s-ar fi reunit la bord pentru a sărbători

Agentul israelian care s-a înecat duminică trecută într-un accident cu barca în Italia a făcut parte dintr-o misiune care urmărea armele iraniene, conform presei israeliene.

Agenții de informații italieni și israelieni, inclusiv Erez Shimoni -- numele de acoperire al agentului israelian decedat, sărbătoreau succesul misiunii atunci când a avut loc accidentul, a declarat ziarul Haaretz, citând postul de televiziune privat Channel 12 News. Alte surse susțin că ar fi fost vorba de sărbătorirea unei zilei de naștere a uneia din persoanele de la bord.

barca scufundata jpg

Potrivit raportului, Shimoni, era agent Mossad și lucra în zonă ca parte a unei operațiuni care urmărea identificarea capabilităților iraniene în materie de arme neconvenționale. Israelul a raportat miercuri că un fost agent Mossad a murit în accidentul din Lacul Maggiore din nordul Italiei.

În accident au murit și doi agenți ai serviciilor de informații italiene și o rusoaică, despre care se spunea că face parte din echipa celor două persoane. Potrivit presei, din cele 23 de persoane aflate la bord 19 erau agenți israelieni și italieni în funcție sau care au ieșit din activitate.

Ofițerii israelieni aflați pe vasul de croaziară ar fi fost transportați de urgență înapoi în Israel la bordul unui avion privat despre care se știe că este folosit de către autoritățile israeliene.

Conform site-urilor de urmărire a zborurilor avionul a plecat din Tel Aviv, a ajuns pe aeroportul din Milano și a pornit rapid înapoi spre aeroportul Ben Gurion. Tot conform presei aceștia nu au așteptat să returneze mașinile închiriate pe perioada călătoriei.

Căpitanul vasului, Claudio Carminati, este suspect de omor din neglijență deoarece acesta a transportat 23 de pasageri, în condițiile în care, legal, avea dreptul de a transporta doar 15 persoane. Soția căpitanului se află printre victimele tragediei.

Probabil ca detaliile complete ale incidentului să nu fie niciodată făcute publice.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?