Agricultorii belgieni au blocat o autostradă VIDEO

Agricultorii belgieni au blocat duminică autostrada E42 din sudul Belgiei, alăturându-se astfel mișcărilor de protest ale celor din Franța, Germania și alte țări membre ale UE, relatează France Presse.

A devenit „imposibil să obţii un venit decent" din activităţile agricole, a declarat un reprezentant al sindicatului organizator al protestului, Federaţia tinerilor agricultori (FJA). „Cerem o reformă a politicii agricole comune a UE care să ţină cont de realitatea de pe teren", a precizat acesta, subliniind problema concurenţei unor produse agricole din state care nu sunt constrânse să aplice politicile fitosanitare şi de mediu din UE, scrie Agerpres.

Protestele agricultorilor s-au înmulţit. Foto Captură video Facebook/ Awaken The Lion's Roar

Protestele agricultorilor s-au înmulţit. Foto Captură video Facebook/ Awaken The Lion's Roar

"Sfârşitul nostru va însemna foamea voastră" - este unul dintre mesajele de pe pancartele purtate de tractoarele folosite la protestul ce a blocat autostrada.

Uniunea Europeană „nu încetează să sufoce, să stoarcă şi să strivească agricultorii săi", acuză de partea sa Federaţia valonă a agricultorilor (FWA), sindicat care consideră că „a sosit momentul de a repune realităţile agricole şi agro-economice în centrul deciziilor europene".

Protestele agricultorilor s-au înmulţit în statele UE, aceştia fiind nemulţumiţi de restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu ale UE , de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene şi de creşterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți

5 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română