Al doisprezecelea deces înregistrat în România, un bărbat de 74 de ani din Ialomița, internat la Bacău cu probleme grave de sănătate

Al doisprezecelea deces înregistrat în România, un bărbat de 74 de ani din Ialomița, internat la Bacău cu probleme grave de sănătate

Al doisprezecelea deces înregistrat în România este un bărbat din Bacău cu probleme grave de sănătate, a transmis Grupul de Comunicare Strategică, marți noapte.

GCS a făcut și o rectificare, anunțând că a încurcat morții între ei, astfel că datele despre ultimele decese sunt următoarele:

Cazul 11: Femeie, 64 de ani, din județul Suceava, internată în stare gravă în Spitalul Județean Suceava - secția ATI, unde a fost intubată. Femeia a fost transferată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, unde a decedat astăzi. Pacienta suferea de boli asociate (HTA, cardiopatie ischemica, fibrilatie atrială) și a avut istoric de călătorie în perioada 13-29 februarie a.c. în Insulele Mauritius, Seychelles, Dubai.

Menționăm că, dintr-o eroare de raportare, decesul anterior comunicat cu numărul 11 a fost deja raportat ca decesul cu numărul 5, în cursul zilei de ieri, 23 martie a.c.

Cazul 12: Bărbat, 74 ani, din județul Ialomița, internat la Bacău în Spitalul Comănești, secția ATI, unde a primit oxigen pe mască. Bărbatul a manifestat simptome în 19 martie a.c. și a fost internat în 22 martie a.c. în stare gravă. Pacientul suferea de obezitate, HTA, și insuficiență renală cronică.

Istoricul zilei:

Alte 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus au fost raportate în marți seară. Este vorba de trei pacienți internați la Spitalul Județean din Suceava. Numărul deceselor la nivel național a ajuns la 11.

Primul caz este al unui bărbat de 59 de ani, care a murit pe 22 martie, dar a cărei confirmare pozitivă la coronavirus a fost făcută a doua zi după decess A doua victimă este o femeie de 80 de ani, iar a treia un bărbat de 71 de ani, ambii decedați pe 23 martie, zi în care li s-a confirmat și diagnosticul COVID-19.

Cele trei cazuri sunt fără posibilă expunere precizată, se arată în informarea Grupului de comunicare strategică. Toți cei trei pacienți aveau afecțiuni medicale cronice pre- existente - boli cardiovasculare, diabet. Potrivit Grupului de comunicare strategică, decesele au fost raportate la INSP marți seară. Cele trei decese raportate marți seară la Spitalul Județean Suceava se aduagă altor două care au fost raportate luni în aceeași unitate spitalicească.

Astfel, până în acest moment în acest spital au murit 5 persoane infectate cu coronavirus. Situația de la Spitalul Județean din Suceava este extrem de gravă. Până în acest moment au fost confirmați cu coronavirus 27 de medici, 30 de asistenți medicali și 13 infirmieri.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”