Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt... Iar cel din stânga imaginii e fostul președinte al PNL Olt, acum pesedist slugarnic, Liviu Voiculescu...

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu (PSD), a apărut la un eveniment public cu un ceas care are toate aparențele unui model Cartier Santos Dumont Watch, arată pe Facebook Mihai Văduva, din Olt. Modelul costă circa 44.000 de euro.

„Marius Oprescu, președintele CJ Olt la zilele comunei Spineni, Olt.

Ceas, Cartier Santos Dumont Watch - 38.000£, adică 233.061,60 Ron. Peste două miliarde de lei vechi.
Nu UE vă sărăcește mă, ăștia vă sărăcesc”, a scris Văduva.
Potrivit ultimei declarații de avere, din 2024, care acoperă anul fiscal 2024, veniturile lui Oprescu și ale soției au fost: el, salariu net anual de 214.810 lei (mai puțin decât valoarea ceasului), ea - 61.600 lei, net, anual. Cei doi declarau doar un apartament de 60 mp, in Slatina, un BMW și un Range Rover.
În 2013, presa a scris că Marius Oprescu a vrut să mușamalizeze un accident de mașină. El ar fi lovit cu mașina de serviciu de la CJ Olt – o Toyota Hilux – o căruță nesemnalizată încărcată cu lemne, rănind patru persoane, printre care și un adult care a murit după trei săptămâni.

Avocatul familiei bărbatului decedat a susținut la acel moment că Marius Oprescu a încercat mușamalizarea cazului și a acuzat Spitalul de Urgență din Slatina, unde a fost dus Oprescu pentru recoltarea de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, nu ar fi respectat protocolul medical.

Mai mult, medicul legist Sorin Lesnic a declarat atunci pentru Digi24 că a fost obligat să schimbe raportul privind cauza morţii uneia dintre victimele accidentului de maşină produs de Oprescu, vicepreşedinte al CJ Olt la acel moment. Medicul legist a declarat că a fost amenințat și împiedicat să obțină datele de care avea nevoie, chiar de către conducerea spitalului, fiind nevoie de intervenția poliției.

Legistul a spus că există suspiciuni că sângele care a fost recoltat în seara accidentului nu i-ar aparține lui Marius Oprescu, iar noile probe recoltate după două zile au fost trimise la Institutul Mina Minovici din București.

Oprescu a acuzat la acel moment, într-o intervenție la B1 TV, faptul că „se încearcă fabricarea unui dosar” împotriva sa, motiv pentru care, imediat ce a aflat de decesul unei dintre victime, i-a solicitat procurorului de caz, prin intermediului avocatului, „ca autopsia probelor de laborator sa se faca la institutul Mina Minovici, pe cheltuiala mea”.

În cele din urmă, Oprescu a fost achitat de justiție, Curtea de Apel Craiova achitându-l definitiv pentru acuzația de ucidere din culpă.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cătălin Măruță revine la Antena 1 și preia „Furnicuțele” după plecarea de la Pro TV

2 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

3 Cum alungi cârtițele din grădină fără să le faci rău: Soluții ecologice și eficiente

4 E-Terra, reluată integral / Experți și notari au acces, termene prelungite pentru 94.000 de cereri

5 Ce țeapă! / Măruță preia „Furnicuțele” de la Denise Rifai, care anunță un nou proiect Antena 1