Alba: Angajata Fabricii de Arme Cugir rănită grav într-o explozie, transportată cu un elicopter SMURD la Bucureşti

Alba: Angajata Fabricii de Arme Cugir rănită grav într-o explozie, transportată cu un elicopter SMURD la Bucureşti

Una din cele două angajate ale Fabricii de Arme din Cugir care au suferit arsuri, vineri, în urma unei explozii, urmate de un incendiu, produse în zona tunelului de încercări, va fi transportată cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan, victima a fost preluată de un elicopter SMURD trimis de la Târgu Mureş, care a aterizat pe stadionul din oraş, pentru a fi transportată la Bucureşti, aşa cum a decis, în urma evaluării, medicul de pe elicopter.

"Victima este stabilă şi conştientă", a transmis reprezentantul ISU Alba.

Femeia are 53 de ani şi a suferit arsuri pe aproximativ 40% din corp.

Cealaltă femeie rănită, în vârstă de 58 de ani, are arsuri, din primele investigaţii, pe un braţ, fiind asistată de ambulanţa SAJ.

La Cugir s-au deplasat vineri prefectul Nicolae Albu, secretarul de stat în Ministerul Economiei Cristian Simu, fost director al unei fabrici de armament din Cugir, şi adjunctul şefului ISU Alba, Ovidiu Costea.

Explozia s-a produs într-un spaţiu al Uzinei Mecanice (UM) Cugir care este dat în folosinţă Fabricii de Arme pentru testări , după ce tunelul celei de-a doua fabrici de armament din Cugir a fost afectat în noiembrie 2018 de o altă explozie, în urma căreia o angajată şi-a pierdut viaţa.

O explozie, urmată de incendiu care s-a manifestat cu degajare mare de fum, s-a produs în 12 noiembrie 2018 la Fabrica de Arme Cugir, într-un tunel de testare a muniţiei. O angajată, dată iniţial dispărută, a fost găsită carbonizată. Femeia ieşise din tunelul de testare a muniţiei, unde a avut loc explozia, dar s-a întors după telefon, moment în care a fost surprinsă de incendiu, potrivit declaraţiilor făcute la vremea respectivă de autorităţile judeţene.

Tot la Fabrica de Arme, în mai 2019, un angajat a fost rănit prin împuşcare, în timp ce se afla în poligonul de încercări.

În Cugir există două fabrici de armament, UM Cugir şi Fabrica de Arme Cugir, desprinse în 2004 din SC Cugir SA, ale cărei baze au fost puse în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier şi Oţel.

Fabrica de Arme Cugir produce pentru piaţa civilă, americană îndeosebi, arme semiautomate, destinate vânătorii şi tirului sportiv. Pe segmentul militar se produc AKM-uri, produse care fac obiectul contractelor externe. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu