Alba: Arest preventiv menţinut pentru 8 dintre poliţiştii rutieri din Sibiu; control judiciar pentru 2

Alba: Arest preventiv menţinut pentru 8 dintre poliţiştii rutieri din Sibiu; control judiciar pentru 2

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a respins vineri ca nefondate contestaţiile formulate de către opt din cei zece agenţi de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu arestaţi preventiv de către Tribunalul Sibiu, iar pentru doi a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Astfel, potrivit soluţiei postate pe portalul instanţei, CA Alba Iulia a admis contestaţiile declarate de doi dintre inculpaţi, a desfiinţat integral încheierea penală contestată şi a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu privire la luarea măsurii arestării preventive faţă de aceştia.

Instanţa a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, până la data de 26 iulie, fiind stabilite o serie de obligaţii pe care cei doi agenţi trebuie să le respecte, inclusiv să nu depăşească limita teritorială a judeţelor Sibiu şi Alba decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală şi să nu se apropie unul de celălalt sau de ceilalţi inculpaţi şi suspecţi. CA Alba Iulia a dispus punerea de îndată în libertate a celor doi inculpaţi dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.

De asemenea, instanţa a respins ca nefondate contestaţiile declarate de ceilalţi opt inculpaţi.

Decizia CA Alba Iulia, pronunţată în camera de consiliu, este definitivă.

În 19 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Structura Centrală şi Serviciile Judeţene Anticorupţie Sibiu, Alba, Braşov şi Cluj, au pus în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară pentru probarea unor infracţiuni de corupţie într-o cauză penală în care sunt suspectaţi 25 agenţi de poliţie din cadrul IPJ Sibiu.

După audierea celor 25 de poliţişti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 15 dintre aceştia.

Faţă de 10 dintre inculpaţi (agenţi de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naţionale şi Europene) a fost dispusă luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, iar cu privire la 5 dintre inculpaţi s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar.

Dosarul a fost înregistrat pe 20 februarie 2019, fiind iniţial efectuată urmărirea penală "in rem" pentru săvârşirea infracţiunilor de omisiunea sesizării, abuz în serviciu, dare de mită, luare de mită, favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, înşelăciune şi fals în declaraţii, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia de agent de poliţie.

Potrivit denunţului şi procesului verbal de sesizare din oficiu care au stat la baza înregistrării dosarului penal, existau indicii cu privire la faptul că mai mulţi agenţi de poliţie rutieră şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu şi nu ar fi constatat săvârşirea unor fapte contravenţionale la regimul rutier. În schimbul acestei "iertări de sancţiune", contravenienţii ar fi sponsorizat echipa de fotbal a I.P.J. Sibiu, întocmindu-se contracte de sponsorizare cu diferite sume de bani acestei echipe din care făceau parte şi aceşti lucrători de poliţie, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Conform aceleiaşi surse, din cercetările efectuate împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu şi a datelor rezultate din punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, a rezultat presupunerea rezonabilă cu privire la comiterea mai multor infracţiuni de corupţie, de serviciu şi de fals de către agenţii de poliţie rutieră din cadrul IPJ Sibiu - Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naţionale şi Europene.

Agenţii sunt suspectaţi că, în mod repetat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, din 2019 până în prezent au pretins şi au primit diverse sume de bani, cuprinse între 50 şi 500 de lei, foloase materiale sau alte servicii, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, pentru a nu constata faptele contravenţionale comise de şoferii contravenienţi şi a nu le aplica sancţiuni contravenţionale sau pentru a le aplica sancţiuni mai uşoare, consemnând astfel cu ocazia întocmirii proceselor verbale date nereale.

"Au pretins diverse sume de bani de la persoanele pe care le-au oprit în trafic pentru săvârşirea unor abateri la regimul rutier, în scopul de a nu le aplica sancţiuni contravenţionale, solicitându-le totodată acestor conducători auto ca sumele de bani să le fie remise sub forma unei sponsorizări în contul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (International Police Association - IPA) - Regiunea 1 Sibiu. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi au constatat săvârşirea de către conducătorii auto a unor contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice, nu au aplicat acestora sancţiunea contravenţională corespunzătoare şi nici sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, încălcând astfel dispoziţiile art. 26 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 218/2002, republicată, şi anume de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni contravenţionale, şi dispoziţiile art. 2 din OUG 195/2002, privind obligaţia de a lua măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale normelor de circulaţie pe drumurile publice", se mai menţionează în comunicat.

Din anchetă a mai reieşit că poliţiştii nu au constatat contravenţii şi nu au aplicat sancţiuni contravenţionale, potrivit legii, reţinând alte abateri contravenţionale în procesul verbal, neconforme cu realitatea şi aplicând altă sancţiune decât cea corespunzătoare contravenţiei comise de şoferii opriţi în trafic, în sensul că nu au luat măsurile legale ce se impuneau, inclusiv suspendarea dreptului de a conduce autoturisme. De asemenea, acţionând cu intenţie, au falsificat mai multe procese verbale de constatare a contravenţiei cu prilejul întocmirii acestora, completându-le cu date neconforme cu realitatea şi în absenţa contravenientului, semnând procesele verbale în locul contravenientului, ceea ce a produs consecinţe juridice pentru persoanele în locul cărora au semnat.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov, conducerea IPJ Sibiu, Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Sibiu, Brigada Mobilă de Jandarmi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante