Alba: Ilie Carabulea, pus în libertate

Alba: Ilie Carabulea, pus în libertate

Omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său, Oprea, și alți trei inculpați arestați în dosarul Carpatica Asig vor fi puși în libertate, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis vineri contestațiile formulate de aceștia împotriva încheierii Tribunalului Sibiu. Hotărârea CA Alba Iulia este definitivă.

Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, pentru AGERPRES, că instanța a admis contestațiile formulate de cei cinci inculpați — Ilie Carabulea, Oprea Carabulea, Angela Toncescu, Liviu Stoicescu și Gheorghe Nășărău — împotriva încheierii Tribunalului Sibiu, a desființat încheierea penală atacată și a procedat la o nouă judecată. Instanța a respins propunerea de arestare preventivă a celor cinci inculpați și a dispus punerea de îndată în libertate dacă nu sunt arestați în altă cauză.

În ceea ce le privește pe Maria Coșa și Georgeta Crideanu, CA Alba Iulia a înlăturat măsura arestului la domiciliu dispusă de Tribunalul Sibiu.

CA Alba Iulia respins, de asemenea, contestația formulată de DIICOT.

Ședința de judecată a durat peste cinci ore, iar judecătorul a deliberat aproximativ o oră.

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru vineri, la cererea avocaților, judecarea contestațiile formulate, în dosarul Carpatica Asigurări, împotriva deciziei Tribunalului Sibiu prin care a fost admisă arestarea preventivă a omului de afaceri Ilie Carabulea, a fiului său, Oprea, și a altor trei inculpați.

Inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani.

Tribunalul Sibiu a decis, sâmbătă seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a omului de afaceri Ilie Carabulea, a fiului său, Oprea, și a altor trei inculpați din dosarul Carpatica Asigurări. Față de inculpații Maria Coșa și Georgeta Crideanu, Tribunalul Sibiu a respins propunerea formulată de către D.I.I.C.O.T cu privirea la luarea măsurii arestării preventive și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Ilie Carabulea, fiul său Oprea și alte cinci persoane — Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Gheorghe Nasărău, Maria Coșa și Georgeta Crideanu sunt inculpați în dosarul Carpatica Asigurări, acuzațiile fiind constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, evaziune fiscal și spălare de bani. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 70 milioane de lei.

Săptămâna trecută, procurorii DIICOT — Biroul Teritorial Sibiu, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, au efectuat 13 percheziții pe raza județelor Sibiu, Ilfov și a municipiului București, atât la domiciliile suspecților, cât și la sediile unei firme de asigurări.

La sediul DIICOT — Biroul Teritorial Sibiu au fost audiate 27 de persoane.

Potrivit unor surse judiciare, la sfârșitul anului 2014 — începutul anului 2015, Oprea Carabulea (împuternicitul lui Ilie Carabulea), Daniel Micu, Georgeta Crideanu, Ana Popa și Angela Toncescu au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmăreau protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asigurări și evitarea suspendării autorizației de funcționare de pe piața asigurărilor din România.

Joi, Fondul de Garantare a Asiguraților a preluat temporar conducerea Carpatica Asig, potrivit Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…