Alba: Iohannis anunţă că va trimite legea referendumului la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat sâmbătă, la Blaj, că este nemulţumit de anumite aspecte din proiectul de modificare a Legii referendumului şi că îl va trimite la Curtea Constituţională.

"Dacă vreţi să ştiţi foarte, foarte exact, o să repet ce am mai spus: nu sunt mulţumit cu anumite aspecte care apar în această lege şi o voi trimite Curţii Constituţionale", a arătat preşedintele, într-o declaraţie acordată presei, cu ocazia vizitei la Blaj.

Curtea Constituţională a României a respins, pe 3 mai, sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

USR anunţa pe 4 aprilie că, împreună cu PNL şi PMP, va sesiza, din nou, CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

La finalul anului trecut, PNL şi USR au mai sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest proiect de lege, care iniţial propunea ca data organizării unui referendum pentru revizuirea Constituţiei să fie stabilită de Guvern. Sesizarea a fost admisă cu unanimitate, iar proiectul s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia CCR, după care trimis pentru promulgare la preşedinte, care a solicitat reexaminarea lui.

Referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei are loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării în Parlament a actului normativ de revizuire a Legii fundamentale, urmând ca această dată să fie adusă la cunoştinţă publică de către Guvern - a decis Senatul pe 26 martie, respingând cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Pe 4 aprilie, cererea de reexaminare a fost respinsă şi de Camera Deputaţilor, care a adoptat actul normativ în forma în care a fost trimis la promulgare.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţa pe 18 aprilie că nu va promulga Legea referendumului aşa cum a ajuns la Administraţia Prezidenţială, precizând că intenţionează să sesizeze CCR. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

4 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?