Alba: Zeci de elevi şi profesori plecaţi în Italia se reîntorc mai repede în ţară şi vor intra în carantină

Alba: Zeci de elevi şi profesori plecaţi în Italia se reîntorc mai repede în ţară şi vor intra în carantină

Zeci de elevi şi profesori de la un liceu din Alba Iulia, plecaţi de câteva zile în Italia, în regiunea Veneto, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu coronavirus, vor fi plasaţi în carantină pentru 14 zile după ce vor ajunge în ţară, cel mai probabil duminică seara, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul de Alba, Nicolae Albu.

Prefectul a explicat că, iniţial, se intenţiona izolarea la domiciliu a fiecăruia dintre excursionişti, ei neprezentând simptome. Însă, ulterior, în condiţiile în care revin dintr-o zonă de risc, s-a decis plasarea tuturor într-un singur spaţiu, care, deocamdată, nu a fost identificat.

"Sunt la Prefectură. Împreună cu doamna director de la Tineret şi Sport, căutăm o soluţie", a spus Nicolae Albu. Acesta a dat asigurări că, până la sosirea copiilor şi profesorilor în Alba Iulia, va fi identificat şi locul în care vor fi plasaţi în carantină, posibil o tabără.

El a estimat că elevii şi profesorii ar urma să ajungă în Alba Iulia duminică seara.

"Am vorbit cu un profesor din grup şi a spus că, după ce s-a aflat (de cazurile de coronavirus din regiunea italiană - n.r.), au evitat (să ia contact cu alte persoane- n.r.), nu au mers la micul dejun, au purtat măşti", a explicat Nicolae Albu.

La rândul său, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, Alexandru Sinea, a precizat, pentru AGERPRES, că este vorba de un grup de 45 de elevi şi 6 cadre didactice, care era plecat în Italia de joi. Grupul urma să mai stea în Italia o perioadă, însă părinţii copiilor s-au îngrijorat şi au solicitat reîntoarcerea cât mai rapid în ţară.

Deputatul liberal de Alba Florin Roman a explicat, duminică, pe pagina sa de Facebook , că a fost contactat de către unii părinţi pentru a i se solicita ajutorul pentru întoarcerea de urgenţă a copiilor acasă.

"Doresc sa fac următoarele precizări in legătura cu situaţia grupului de elevi de la Liceul de Arte 'Regina Maria' din Alba Iulia, care se întoarce astăzi de la Veneţia, Italia: deocamdată nu este niciun motiv serios de panică, întrucât starea elevilor este bună şi nu au apărut simptome medicale febrile; azi noapte, în jurul orei 24,00, am fost alertat de către preşedintele Consiliului judeţean Alba şi de părinţi, solicitându-mi-se ajutorul pentru întoarcerea de urgenţă a copiilor acasă; am luat legătura urgent cu miniştrii de Externe şi Educaţiei, cu secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, cu Inspectorul general Cornel Sandu şi s-a decis, peste voinţa firmei organizatoare a excursiei, astăzi dimineaţa la ora 6.00, întoarcerea copiilor in România, de urgenţă. Ministrul Monica Anisie a facilitat aşteptarea copiilor din Alba la frontieră, pentru prima evaluare, iar în această seară vor ajunge acasă la Alba Iulia; întrucât regiunea Veneto este introdusă de sâmbătă noaptea în 'lista scurtă', copiii urmează să fie introduşi în carantină timp de 14 zile, urmând sa fie evaluaţi la intrarea şi ieşirea din carantină", a scris Florin Roman.

Acesta a menţionat că, deocamdată, nu sunt motive de panică şi că autorităţile medicale sunt pregătite să respecte toate procedurile.

Persoanele care sosesc în România din localităţile italiene din regiunea Veneto şi din provincia Lodi/Lombardia în care există cazuri de infecţie cu coronavirus sau care au călătorit în aceste localităţi vor intra în carantină , iar în cazul în care nu respectă regulile sunt pasibili de pedeapsă, a declarat duminică pentru AGERPRES managerul Institutului "Matei Balş", Adrian Streinu Cercel. AGERPRES/ (A,AS - autor: Marinela Brumar, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”