Alegeri anticipate în Peru, pentru a scoate țara din criză

Alegeri anticipate în Peru, pentru a scoate țara din criză

Congresul peruan a votat marţi, 20 decembrie, avansarea alegerilor generale din 2026 în aprilie 2024 în încercarea de a opri criza şi de a pune capăt protestelor declanşate de demiterea fostului preşedinte Pedro Castillo, informează AFP.

Protestele din Peru au loc de aproximativ două săptămâni Foto: Captură

Propunerea de organizare de alegeri anticipate trebuia să primească cel puțin 87 de voturi, dar a primit 93. Au fost 30 de voturi împotrivă şi o abţinere, conform Agerpres.

Actuala preşedinte, Dina Boluarte , va ceda locul în iulie 2024 câştigătorului alegerilor prezidenţiale.

Preşedintele Congresului, Jose Williams, a explicat la finalul sesiunii că reforma, pentru a intra în vigoare, trebuie totuşi validată printr-un nou vot în lunile următoare.

Potrivit sondajelor, 83% dintre cetăţeni sunt în favoarea alegerilor anticipate pentru a pune capăt crizei declanşate de demiterea pe 7 decembrie a preşedintelui de stânga Pedro Castillo.

Până în prezent, 21 de persoane au fost ucise şi peste 650 au fost rănite în confruntările dintre protestatari şi forţele de securitate.

Conflict diplomatic cu Mexic

Pedro Castillo a fost arestat pentru rebeliune în timp ce se afla în drum spre ambasada Mexicului, unde dorea să solicite azil, ceea ce a generat o criză diplomatică între Peru şi Mexic.

Guvernul peruan a acordat permisiunea marţi familiei preşedintelui demis să părăsească ţara, în aplicarea convenţiilor internaţionale. Soţia şi copiii minori ai preşedintelui demis Castillo se află de marţi dimineaţă la ambasada Mexicului din Lima, unde au primit azil.

Guvernul peruan, care a perceput sprijinul preşedintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador pentru Pedro Castillo ca pe o ingerinţă, l-a declarat marţi pe ambasadorul mexican la Lima, Pablo Monroy, persona non grata şi i-a acordat 72 de ore pentru a părăsi ţara.

Şefa diplomaţiei peruane, Ana Cecilia Gervasi, a amintit că soţia lui Castillo, Lilia Paredes, a făcut obiectul unei anchete a Ministerului Public, care o suspectează că ar fi un posibil coordonator într-o organizaţie criminală, care ar fi condusă de soţul ei. Ea a precizat că guvernul peruan îşi va rezerva dreptul de a solicita extrădarea sa dacă justiţia o va cere.

Preşedinta Boluarte, în funcţie de 13 zile, a anunţat că va remania guvernul şi, în special, îl va schimba pe prim-ministru, pentru aduce în funcţii personalităţi politice mai experimentate care să găsească soluţii la criză.

Ministerul Transporturilor a declarat că operaţiunile au fost reluate marţi pe aeroportul Inca Manco Capac din Juliaca, în regiunea Puno (sud), după şase zile în care a fost închis din cauza protestelor.

Demonstraţiile au continuat marți, 20 decembrie, în sudul ţării. În Cusco (sud-est), sute de persoane, în majoritate femei îmbrăcate în ţinute tradiţionale, au defilat după care au ars un sicriu de carton pe care se afla imaginea preşedintei Dina Boluarte.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Primul general român format la Harvard răspunde unei întrebări presante. Ce șanse mai are Ucraina să învingă Rusia

3 Citiți și judecați voi...

4 „De ce stă Spania cu sute de tancuri și sisteme de apărare aeriană? Împotriva cui vor să le folosească?”

5 Așa o fi?