AlegeriLocale2020/ Ponta: Să sperăm că în decembrie, la parlamentare, o să fim sănătoşi

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a exprimat speranţa că în decembrie, la alegerile parlamentare, oamenii vor fi sănătoşi, adăugând că "după cum arată lucrurile, alegerile sunt mai importante decât sănătatea".

"Mă bucur că oamenii vin la vot. Eu, ca de fiecare dată în ultimul timp, n-am votat contra cuiva, am votat pro ceva, şi cred că după atâta ură şi scandal, cât a fost în ultima lună, o să ne aştepte patru ani destul de răi. Dar totuşi să sperăm că suntem sănătoşi şi că, în loc să ne ocupăm de alegeri, o să ne ocupăm chiar de sănătate, de educaţie, şi de ceea ce e important pentru oameni. În Bucureşti n-au cum să fie probleme. Bucureştiul, Clujul, Timişoara, Iaşi. Dar, în acelaşi, timp, sunt 18.600 de secţii de vot în ţară, în oraşe sărace, în comune, la sate, unde nu sunt condiţiile din centrul Bucureştiului, şi mi-e teama că am riscat în acest moment. Să se termine cu bine anul ăsta, şi să sperăm că în decembrie, la parlamentare, o să fim sănătoşi că, după cum arată lucrurile, alegerile sunt mai importante decât sănătatea noastră, şi ăsta e un lucru rău", a afirmat Ponta la ieşirea de la urne.

În acest context, el arătat că în localităţile cu bugete mici "e foarte periculos".

"În Bucureşti (...) au de toate oamenii. Dacă însă aş fi votat într-o localitate mai mică, cu buget mai mic, cu resurse mai mici, acolo într-adevăr e foarte periculos. Şi sper sincer ca cei care au pus votul mai important decât sănătatea sper să nu fi greşit, pentru că altfel plătim toţi", a adăugat Victor Ponta.

Liderul Pro România a votat la Şcoala Gimnazială "Maria Rosetti" din Bucureşti. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...