AlegeriLocale2020/Covasna: Doi minori din Zăbala s-au prezentat la vot cu actele de identitate ale părinţilor

Doi minori din Zăbala s-au prezentat la vot cu actele de identitate ale părinţilor, într-o secţie de votare din Sfântu Gheorghe a dispărut o ştampilă de vot, iar candidatul unui partid este cercetat pe motiv că ar fi postat materiale electorale pe o reţea de socializare după încheierea campaniei, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

"La o secţie de votare din localitatea Zăbala, doi minori s-au prezentat la vot cu documente de identitate ale părinţilor. Echipa de cercetare deplasată la faţa locului verifică aspectele semnalate. Totodată, poliţiştii au fost sesizaţi de către preşedintele unei secţii de votare din municipiul Sfântu Gheorghe despre dispariţia unei ştampile de vot din incinta secţiei de votare. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt", se arată într-un comunicat de presă remis duminică seară AGERPRES.

Potrivit acestuia, poliţiştii efectuează cercetări şi în localitatea Aita Medie, unde un cetăţean a fost reclamat că ar fi transportat mai multe persoane la secţia de votare.

"În localitatea Aita Medie a fost sesizat faptul că un cetăţean a transportat persoane cu un autovehicul la secţia de votare. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi efectuează cercetări. Poliţiştii au fost sesizaţi de către reprezentanţii unui partid politic despre faptul că un candidat al altui partid a postat materiale electorale pe o reţea de socializare, după încheierea campaniei electorale. Poliţiştii au înregistrat sesizarea şi efectuează cercetări, urmând a se dispune măsurile legale în funcţie de cele constatate", se mai arată în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR