AlegeriSUA Joe Biden a votat anticipat la Wilmington, în statul Delaware

Candidatul democrat la preşedinţia SUA, Joe Biden, a votat anticipat miercuri în scrutinul pentru Casa Albă, în fieful său din Wilmington, în statul Delaware, relatează AFP şi Reuters.

După un scurt discurs despre pandemia de COVID-19, fostul vicepreşedinte american, în vârstă de 77 de ani, a mers să voteze, în faţa camerelor instalate în faţa biroului de vot, împreună cu soţia sa Jill Biden. El s-a alăturat astfel celor peste 74 de milioane de americani care au votat anticipat în scrutinul prezidenţial din SUA.

El a făcut din modul în care Donald Trump a gestionat această criză sanitară, care s-a soldat cu peste 225.000 de morţi în SUA, principalul său motiv de atac.

Joe Biden îi anunţase anterior pe jurnalişti că intenţionează să voteze miercuri pentru scrutinul prezidenţial din 2020, potrivit Reuters.

Trump, care a organizat mai multe evenimente de campanie în statele decisive, a votat sâmbătă într-o secţie de vot dintr-o bibliotecă publică aflată vizavi de unul dintre cluburile sale de golf din Florida. Preşedintele în exerciţiu al SUA şi-a mutat domiciliul fiscal în Florida din New York în urmă cu un an.

Tot miercuri, s-a anunţat că sâmbătă fostul preşedinte democrat Barack Obama va face campanie în persoană pentru prima dată alături de candidatul partidului la Casa Albă Joe Biden, în statul disputat Michigan.

Cu trei zile înainte de alegerile prezidenţiale, ei vor evoca planurile democratului "de a-i uni pe americani pentru a face faţă crizelor cu care se confruntă ţara şi a câştiga bătălia pentru sufletul naţiunii", a anunţat miercuri echipa de campanie a lui Joe Biden într-un comunicat.AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă