Alertă aeriană în toată Ucraina în urma decolării unui bombardier rusesc capabil să lanseze rachete hipersonice

Alerta antiaeriană a fost activată luni pe întreg teritoriul Ucrainei din cauza existenţei posibilităţii unui atac cu racheta supersonică Kinjal.

FOTO Profimedia

FOTO Profimedia

„Alerta a fost declanşată în toată Ucraina după decolarea unui avion rusesc MiG-31K, care se ştie că transportă rachete hipersonice Kinjal”, a explicat purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainene, Iurii Ihnat, la doar câteva ore după ce Rusia a efectuat atacuri masive cu drone şi rachete.

Ihnat a avertizat că armata ucraineană nu dispune de o apărare antiaeriană capabilă să protejeze întregul teritoriu de rachete precum Kinjal.

„Noi nu avem suficiente sisteme Patriot care să poată proteja întregul spaţiu aerian ucrainean de acest tip de armament”, a declarat oficialul ucrainean.

Kinjal „este o racheta aerobalistică extrem de rapidă şi foarte precisă”, a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a anunţat în weekend că o rachetă rusească Kinjal a fost interceptată săptămâna trecută deasupra Kievului.

Forţele ucrainene ar fi folosit pentru interceptarea acesteia unul dintre sistemele antirachetă Patriot primite luna trecută de la partenerii lor din NATO, transmite Agerpres .

Până acum, Ucraina nu dispunea de sisteme de apărare antiaeriană capabile să intercepteze astfel de rachete.

Kinjal („Pumnal”, în rusă) sunt rachete lansate din aer cu o rază de acţiune de peste 2.000 de kilometri şi o viteză de zece ori mai mare decât cea a sunetului care pot transporta atât focoase nucleare, cât şi încărcături convenţionale.

Un expert militar ucrainean, Roman Svitan, a avansat duminică seara ideea că racheta Kinjal interceptată de sistemul Patriot săptămâna trecută deasupra Kievului urma să lovească cupola Radei Supreme, ca represalii la pretinsul atac cu drone deasupra Kremlinului, atribuit de Moscova Ucrainei.

Racheta Kinjal a fost doborâtă deși Vladimir Putin susținea că este „invincibilă” şi poate străpunge sistemele de apărare antiaeriană ale SUA şi NATO.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Așa o fi?

4 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”

5 VIDEO Noi amănunte despre atacul Ucrainei care a zguduit Moscova