ALERTĂ Augustin Lazăr a decis ca Dosarul Dragnea/TelDrum să rămână la DNA! Ancheta este aproape finalizată!

ALERTĂ Augustin Lazăr a decis ca Dosarul Dragnea/TelDrum să rămână la DNA! Ancheta este aproape finalizată!

ALERTĂ Augustin Lazăr a decis ca Dosarul Dragnea/TelDrum să rămână la DNA! Ancheta este aproape finalizată! Procurorul General a decis miercuri că dosarul TelDrum, inițiat de DNA urmează să fie instrumentat tot de procurorii anti-corupție, și nu de Secția specială pentru investigarea magistraților (SIIJ), care ceruse să îi fie transferat, relatează  G4Media.ro .

Procurorul Adina Florea a solicitat de patru ori DNA transmiterea dosarului Tel Drum, în care este cercetat liderul PSD Liviu Dragnea, către secția specială de investigare a magistraților. Florea susține că acesta constituie mijloc de probă în soluționarea unui dosar aflat pe rolul secției de investigare a magistraților cu nr. 1164/P/2018 și care ar viza un magistrat.

Context:

 Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul „Tel Drum” în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

În 10 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia depusă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva sechestrului pus de DNA pe averea sa în dosarul „Tel Drum”.

Liviu Dragnea a mai contestat, în noiembrie 2017, sechestrul pus pe averea sa de către DNA, însă Instanţa supremă i-a respins atunci acţiunea.

Pe 21 noiembrie 2017, DNA a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Liviu Dragnea şi de ceilalţi suspecţi din dosarul „Tel Drum”, pentru recuperarea prejudiciului din dosar, estimat la peste 127 de milioane de lei.

În cazul lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, s-au instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366 de lei „asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie”.

Comunicatul integral al Parchetului General:

Văzând interesul manifestat de mai mulți jurnaliști privind conflictul de competență ivit între Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în cursul instrumentării dosarului intitulat în mass media ,,dosarul Tel Drum”, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin ordonanța nr. 412/C/2019 din data de 12.03.2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în temeiul art. 63 alin.1 și alin. 4 din Codul de procedură penală, art 88 ind.1 alin 5 din Legea nr. 304/2004 și art. 1 alin. 3 ind.1 din O.U.G. nr. 43/2002, stabilirea competenței de soluționare a dosarului nr. 986/P/2014 în favoarea Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

Soluția a fost pronunțată ca urmare a constatării că faptele care fac obiectul urmăririi penale în dosarul nr 986/P/2014 al D.N.A. nu au nicio legătură cu faptele denunțate anonim în dosarul nr. 1164/P/2018 al S.I.I.J.



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu