Alertă de vreme rea. ANM: Ploi, vânt puternic și ninsori la munte. Cât ține episodul de iarnă

Alertă de vreme rea. ANM: Ploi, vânt puternic și ninsori la munte. Cât ține episodul de iarnă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM ) a emis, vineri, o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, până luni seara, 21 noiembrie.

Vremea rea pană pe 21 noiembrie FOTO Shutterstock

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 18 noiembrie, ora 18.00 - 21 noiembrie, ora 18.00, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 30 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest.

De asemenea, ANM anunță că în jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte - în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare - începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.

Conform specialiștilor, la început, în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

În București, valori termice mai ridicate

De asemenea, anunță ANM, până luni seara, în Bucureşti, este prognozat un regimul termic caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale. Vor fi înnorări şi temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 12 și 16 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 6 și 8 grade Celsius.

Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 - 90 km/h, mai ales în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar local şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45 - 55 km/h, anunță ANM.

Vreme normală la această dată

Joi, 17 noiembrie, Gabriela Băncilă, director meteorologie operațională în cadrul ANM, a anunțat la realitatea.net schimbare importantă a vremii în toată țara.

Am putea spune că vremea se apropie de ceea ce numim normal la această perioadă, pentru că ninsorile sunt prezente în zona montană înaltă. Vor continua să fie prezente în această zonă montană înaltă și, pe măsură ce avansează o masă de aer rece, dinspre partea de nord a continentului, precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare vor coborî altitudinal. Acestea se vor semnala și la altitudini mai mici, în zonele de munte", a precizat meteorologul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 O nouă arestare la vârf în Rusia