ALERTĂ Dragnea, declarații demente la Antena 3! Îl acuză pe Iohannis de trădare și recunoaște documentul publicat de Chireac!

ALERTĂ Dragnea, declarații demente la Antena 3! Îl acuză pe Iohannis de trădare și recunoaște documentul publicat de Chireac!

ALERTĂ Dragnea, declarații demente la Antena 3! Îl acuză pe Iohannis de trădare și recunoaște documentul publicat de Chireac! La sfârșitul emisiunii, Dragnea a scris pe un flipchart Iohannis M…E. Iohannis MINTE, a completat ulterior liderul PSD, care a adăugat și cuvântul Pinochio spre „amuzamentul” moderatorilor.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că la întâlnirea cu liderii PNL, Klaus Iohannis ” a dat sarcini la fiecare să se ocupe de partide și el se ocupă de ALDE. În sensul că să-i convingă să iasă din coaliție”. ”Sunt convins că dl Tăriceanu nu-și distruge o carieră politică de dragul lui Iohannis”, a mai spus președintele PSD Liviu Dragnea. Despre documentul dat publicității referitor la o eventuală punere sub acuzare a președintelui Iohannis pentru înaltă trădare, Dragnea a declarat: ”Există acel document. Unii colegi din partid l-au lucrat, am știut că lucrează. Nu este finalizat și nu s-a ajuns la o decizie finală, n-am discutat nici cu dl Tăriceanu. Opinia mea este că sunt multe acțiuni ale lui Klaus Iohannis care pot îmbrăca forma trădării, dacă ne uită pe Codul Penal. N-am ajuns acolo încă, nu mi-aș dori dar nu este imposibil.”  Este prima confirmare oficială a documentului prezentat de site-ul lui Bogdan Chireac, un apropiat al liderului PSD.

Cele mai importante declarații ale Infractorului:

Nu plec în concediu că mi-e teamă să nu mă conteste și pe mine la CCR, mai bine stau liniștit.

Despre atacurile președitelui Klaus Iohannis. Iohannis ieri și vineri s-a făcut de râs. S-a umplut de ridicol cu contestarea la CCR a plecării în concediu a doamnei prim-ministru. Ieri a fost apogeul ridicolului. O serie întreagă de minciuni, a mai făcut și vreo două dezacorduri

Este din ce în ce mai disperat, acum un an de zile nici măcar nu-l interesa PNL-ul. El spunea că oricum va ieși președinte că nu are contracandidat. Vede că nu mai are susținere serioasă în stradă, pentru că mase mari de oameni nu se mai lasă manipulați. Are o foarte mare problemă pentru că el nu mai are bază electorală. Și-a construit-o pe o gogoașă pe protejarea justiției, a sprijinit revoarea doamnei Kovesi de la DNA.

E agitat că vede că se mișcă Cioloș, alt mare candiat la prezidențiale. Singurul partid care să-l susțină a rămas PNL, i-a chemat la Cotroceni. A dat sarcini la fiecare să se ocupe de partide și el se ocupă de ALDE. În sensul că să-i convingă să iasă din coaliție, sunt convins că dl Tăriceanu nu-și distruge o carieră politică de dragul lui Iohannis.

Iohannis încearcă acum să dea vina pe doamna prim ministru pentru a-și justifica această penibilă mișcare.

Motivul pentru care a țipat de nenumărate ori la premierul Dăncilă a fost rectificarea bugetară. Aceeași atitudinea și tonalitate a fost și după vizita în Israel.

S-au făcut tăieri la mai multe instituții, și la Senat, și la Camera Deputaților, care până la jumătatea anului n-au fost cheltuite cel puțin jumătate din sumele alocate în buget.
El a crezut că va fi regele acestei țări, dictatorul acestei țări, tătucul României. Este prima cauză de nervozitate și de ură.

Planul lui rămâne acesta, să dea jos guvernul prin orice metodă posibilă. Că să spună Iohannis în campania de anul viitor. Poate să ia numărul ăluia de pe mașină și să și-l pună aici. A făcut vreun lucru bun, a propus ceva, creștere economică, să fie mai bine la români? În afară de ură, de incitare?

PSD are canidat la prezidențiale? Avem mai multe variante. De când lui Iohannis is s-a spus că eu vreau să candidez la prezidențiale, a dat ordin cum necum să fiu distrus. Eu încă nu am luat decizia asta. Am discutat cu dl Tăriceanu să vedem cea mai bună variantă. Facem o analiză așezată.

Despre documentul dat publicității referitor la o eventuală punere sub acuzare a președintelui Iohannis pentru înaltă trădare: Există acel document. Unii colegi din partid l-au lucrat, am știut că lucrează. Nu este finalizat și nu s-a ajuns la o decizie finală, n-am discutat nici cu dl Tăriceanu. Opinia mea este că sunt multe acțiuni ale lui Klaus Iohannis care pot îmbrăca forma trădării, dacă ne uită pe Codul Penal. N-am ajuns acolo încă, nu mi-aș dori dar nu este imposibil. Sunt acțiuni care au adus deservicii României. și politic, economic, strategic.

Când întrebi dacă guvernul mai are bani de pensii și salarii, piețele reacționează. Poate să influențeze cursul leu-euro, cînd faci o astfel de informație. Tot timpul au fost informații false.

Toate ieșirile, incitările, atacurile la guvern, parlament, premier în mod frecvent, dublate de alte afirmații  mincinoase, au creat impresia în afara țării că aici există instabilitate economică. Adică nu merită să investești. Dacă investitorii l-ar fi luat în serios, bloca orice investiție în România.

Incitarea la schimbarea ordinii constituționale, sunt multe lucruri care au produs rău  României. Lista poate fi completată.

Klaus Iohannis nu poate da nimănui nici lecții de morală, nici lecții de anticorupție. Statul român așteaptă să primească câteva sute de mii de euro de la familia Iohannis iar el trebuie să răspundă și pe partea penală. Eu niciodată nu am vrut să mă duc în această zonă de discuție, a deschis subiectul, îi răspund.

Așa cum cunosc eu partidul nu vom rămâne datori, aia a fost o glumă cu plăcuțele de înmatriculare.

Dovezi există, eu încă sper ca măcar unii oameni să aibă curajul să și spună lucrurile astea.

- Suntem pe picior de război.

- Țineți minte ce a zis Adrian Năstase, în România s-a instalat banalizarea răului.

Oameni din PNL revoltați, foarte mulți s-au simțit jigniți de prestația lui Iohannis la acel eveniment, este un partid preș. Doi ani de zile n-a vrut să discute cu noi. Au înțeles că a venit într-o acțiune disperată să le ceară sprijinul.

Despre tăierile bugetare la serviciile secrete. Doamna Dăncilă a avut curaj să facă prima rectificare bugetare în care să nu dea bani în plus, uite așa, fără număr la servicii. De ce? Nu i-au cheltuit. Ce facem, îi ținem acolo?

Pentru bugetul anului viitor nu mai prea suntem de acord fără să votăm bugetele unor instituții fără să știm ce fac cu banii. Cum să aprobe Parlamentul, nu merge. Nu vream toate detaliile, nume, prenume, mai ales că la una din instituții am auzit că după 30 de zile documentele operative se ard. E vorba de SPP. Sper să nu fie adevărat. O să cerem și Curții de Conturi, aici nu este vorba de a face ceva împotriva acestor instituții, ci de a înceta anumite practici. Așa am auzit și sper să nu fie adevărat. Dacă este, înseamnă că anumite părți din bugete nu mai sunt.

Despre schimbarea legislației privind siguranța națională: aceste legi vor fi schimbate. Am transmis în mod transparent. Vedem care va fi forma finală. Nu există premier interimar acum, există premierul Dăncilă care e în concediui. Nimeni nu poate convoca Guvernul pentru a adopta OUG, nu există așa ceva. Ori sunt foarte nedeștepți, ori sunt atât de otrăviți încât mai păcălim pe cineva. Eu n-am agendă ascunsă. Dar când am spus că fac ceva, fac.

De ce nu s-ar folosi și pentru ONG-uri aceeași procedură ca pentru o firmă, de ce este un deranj să vedem de unde vin banii, pe ce se cheltuie banii.

Despre OUG-ul anunțat de Tudorel Toader privind revizuirea sentințelor date în baza protcoalelor. Mi se pare o idee interesantă, nu e rea. Trebuie să vedem cât de aplicabilă este o astfel de ordonanță, ideea este foarte bună, mi-a explicat-o și mie. Domnul Toader a dovedit că este un om curajos, pregătit, cred că mai are multe de spus.

Parteneriat nu înseamnă slugărnicie. Există vreo țară din marile puteri care nu se gândește la interesul său cand vrea să facă ceva cu România. Dacă nu ai curaj să pui pe primul loc România, nu o pune sub ei.

Emisiunea continuă cu Liviu Dragnea care prezintă o serie de cifre pe care cineva le-a scris înainte de emisiune pe flipchart-urile din studio.

Luna iulie va fi cu inflație negativă. Ghinion.

Cel mai târziu joi va fi pus în dezbatere publică proiectul privind noua lege a pensiilor.

61 de miliarde sunt blocate în insolvență. Nu putem să lăsăm în continuare acest sport naționale. Unul când are o problemă bagă firma în insolvență.

La Administrația Prezidențială a fost alocată suma de 57, 5 milioane lei, a cheltuit 22 milioane în șase luni și i se propune 46, 4.

La SRI 2352 milioane, a cheltuit mai puțin decât 50%. Au avut o ultimă discuție, diminuarea va fi între 100 și 153 de milioane de lei, urmează să finalizeze discuția.

La SPP, 194, 3 și se propune 171. Atâta timp cât Pahonțu e acolo eu nu am încredere.

La SIE de la 286 la 270, la STS de la 332 la 309 milioane lei.

La sfârșitul emisiunii, Dragnea a scris pe un flipchart Iohannis M…E. Iohannis MINTE, a completat ulterior liderul PSD, care a adăugat și cuvântul Pinochio spre „amuzamentul” moderatorilor.

Documentul publicat de Chireac:









Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”