ALERTĂ Inițiativa pesedistului Daniel Zamfir de modificare a legii Curții de Conturi, pe ordinea de zi la Senat/UE a avertizat România că modificările propuse ar putea duce la suspendarea tuturor fondurilor europene

ALERTĂ Inițiativa pesedistului Daniel Zamfir de modificare a legii Curții de Conturi, pe ordinea de zi la Senat/UE a avertizat România că modificările propuse ar putea duce la suspendarea tuturor fondurilor europene

Comisia economică a Senatului are luni pe ordinea de zi inițiativa senatorului PSD Daniel Zamfir de modificare din temelii a legii Curții de Conturi, modificări despre care Bruxellesul a avertizat că, dacă vor fi adoptate, ar putea duce la suspendarea totală a fondurilor europene alocate României.

Zamfir a mai avut o inițiativă identică, pe care a reușit să o treacă prin Parlament, dar care a fost respinsă de Curtea Constituțională.

Pe 6 martie, Comisia Europeană a trimis o scrisoare oficială către guvernul de la București și alte instituții în care avertizează că proiectul de lege inițiat de Daniel Zamfir poate duce la suspendarea tuturor programelor care implementează fondurile europene, relatează  G4Media.ro .

”Ne exprimăm îngrijorările profunde în legătură cu noile evoluții”, se arată în scrisoarea Comisiei Europene, care indică faptul că adoptarea legii ar duce la ”încălcarea cerințelor de independență a Autorității de Audit” – instituție care face parte din Curtea de Conturi.

Mai mult, Comisia arată în scrisoare că ”orice limitare sau amenințare la adresa independenței Autorității de Audit ar influența capacitatea de a furniza Comisiei asigurările necesare legate de funcționarea eficientă a sistemului de management și control ale programelor co-finanțare din fonduri UE”.

Practic, Bruxelles-ul cere expres ca Parlamentul să renunţe la modificările pe care le aduce Legii Curţii de Conturi, nr. 94/1992, şi care care pun în pericol independenţa Autorităţii de Audit.

Inițiatorul proiectului, senatorul Daniel Zamfir, fost PNL, fost ALDE, actual PSD, s-a făcut remarcat până acum pentru alte proiecte care loveau radical în piața bancară și în alte sectoare economice, majoritatea respinse de Curtea Constituțională.

Proiectul de lege, inițiat în octombrie 2019, a fost deja adoptat tacit de Camera Deputaților pe 11 februarie 2020 și a intrat în dezbateri la comisiile de specialitate din Senat, cameră în care PSD are singur majoritatea. El mai are nevoie de rapoartele de la comisia de buget și comisia economică pentru a intra la votul final în plen.

Miza financiară a acestei probleme este uriașă: e vorba despre cele 18 miliarde de euro pe care România le are la dispoziție în actualul buget al UE.

Una dintre modificările criticate dur de Comisia Europeană este faptul că îi acordă președintelui Curții de Conturi competența exclusivă de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul în care, în urma controlului, se constată că o instituție a cheltuit banii publici cu încălcarea legii. În legea aflată în vigoare, sesizarea organelor de urmărire penală se face de către conducătorul departamentului care realizează raportul de audit.

O altă modificare promovată de Daniel Zamfir și criticată de Bruxelles este limitarea independenței Autorității de Audit – organism independent acreditat de Comisia Europeană, aflat sub autoritatea Curţii de Conturi – prin faptul că ar fi obligată să-şi însuşească toate constatările făcute de Agenţia Naţională de Achiziţii Publice – instituţie subordonată politic aflată în subordinea Guvernului.

Același proiect a mai fost adoptat în 2018, în ciuda unor proteste similare ale Comisiei Europene, dar Curtea Constituțională l-a declarat neconstituționat pe motive extrinseci (nu a respectat principiul bicameralismului – forma adoptată de Senat a fost radical diferită față de cea votată în Camera Deputaților).

Foto: Senatorul PSD Daniel Zamfir. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia