ALERTĂ Mazăre, ÎNGROPAT în dosare de DNA!

ALERTĂ Mazăre, ÎNGROPAT în dosare de DNA!

ALERTĂ Mazăre, ÎNGROPAT în dosare de DNA! DNA l-a inculpat miercuri pe Radu Mazăre în trei dosare și a început urmărirea penală într-un al patrulea, potrivit unui comunicat de presă al procurorilor anticorupție, relatează  G4Media.ro .

Fostul primar de Constanța e inculpat pentru mai multe fapte de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu în cauze legate de modul în care și-a exercitat atribuțiile de edil.

Reamintim că Mazăre își ispășește acum pedeapsa de nouă ani de închisoare, primită într-un alt dosar de corupție.

Comunicatul integral al DNA:

Ca urmare a solicitărilor reprezentanților mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în trei dosare distincte și începerea urmăririi penale într-un al patrulea dosar față de mai multe persoane (inculpați și suspecți) din cadrul Primăriei Constanța, după cum urmează:

1. FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar al municipiului Constanța,
CONSTANTIN NICOLETA, la data faptei şefă a Serviciului autorizaţii în construcţii din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa,
DINESCU FULVIA ANTONELA, la data faptei director executiv adjunct al Direcţiei Administraţiei Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa
toți trei pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, faptă asimilată infracţiunilor de corupţie
și față de
TĂNASE LUIZA ELENA, la data faptei arhitect-șef al primăriei municipiului Constanța,
MAZĂRE RADU ŞTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța,
ambii pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, infracțiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

Starea de fapt reținută de procurorii anticorupție în această cauză a fost mediatizată prin comunicatul nr. 1126/VIII/3 din 04 decembrie 2017 (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8534 ) și se referea la construirea, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, în zona centrală a stațiunii Mamaia, a unui imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire, emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanţa.

2. MAZĂRE RADU ŞTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În luna mai 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, cu încălcarea prevederilor legale, a iniţiat un proiect de hotărâre în vederea vânzării prin negociere directă şi nu prin licitaţie publică, către o societate comercială, a unei suprafeţe de 4.000 mp teren, amplasată în intravilanul mun. Constanţa, zona Lacului Siutghiol.
Ulterior, inculpatul a perfectat contractul de vânzare-cumpărare a acestui teren, deşi preţul de 110.000 euro fără TVA (25,25 euro/mp) era vădit mai mic decât cel real (300.305 euro fără TVA).
În luna noiembrie 2012, procedând în aceeași manieră, inculpatul a permis realizarea unui schimb de terenuri cu o societate comercială în condiţii vădit păgubitoare pentru patrimoniul municipiului Constanța.
Tranzacţia a fost una inutilă şi a reprezentat o formă disimulată de înstrăinare directă (nu prin licitaţie publică) şi la preţuri mult mai mici decât cele reale a unor terenuri ce prezentau interes pentru firma respectivă.
Tranzacţia a fost încheiată în forma propusă de inculpat în anul 2018, iar prin această tranzacție societatea comercială a cedat suprafaţa de 542 mp, evaluată la suma de 15.718 euro, și a primit la schimb 412 mp, evaluați la 76.396 euro.

3. MAZĂRE RADU ŞTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2007-2009, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, cu încălcarea prevederilor legale, a înstrăinat, la prețuri subevaluate (aproximativ 700.000 euro), opt terenuri în suprafață totală de aproximativ 6.000 m.p. din domeniul privat al municipiului Constanța, situate toate în stațiunea Mamaia.
În realitate, prețul acestor terenuri se ridica la aproximativ 2.200.000 euro.

4. Într-o cauză separată, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr de 29 de funcționari din cadrul primăriei municipiului Constanța, pentru săvârşirea unor infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (sub forma autoratului și a complicității).

Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia:
În perioada octombrie 2008 – februarie 2012, funcționarii respectivi, cu încălcarea legii, au înstrăinat către mai multe persoane fizice și juridice, un număr de 32 de terenuri (în total 14.922 mp) la prețuri vădit mai mici decât cele reale.

Inculpaților și suspecților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...