ALERTĂ S-a stabilit calendarul negocierilor privind numirea procurorului șef european! Kovesi, SINGURA opțiune a PE!

ALERTĂ S-a stabilit calendarul negocierilor privind numirea procurorului șef european! Kovesi, SINGURA opțiune a PE!

ALERTĂ S-a stabilit calendarul negocierilor privind numirea procurorului șef european! Kovesi, SINGURA opțiune! Consiliul Uniunii Europene i-a transmis președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, pe data de 14 martie, calendarul negocierilor privind numele procurorului-șef al Parchetului European. Potrivit scrisorii obținute de G4Media.ro , Consiliul propune trei runde de negocieri. 20 martie, 4 aprilie și 10 aprilie. Amintim că în cursă au rămas două nume: Laura Codruța Kovesi, clasată  pe primul loc după votul din 26 februarie în comisiile LIBE (justiție, libertăți civile și afaceri interne) și CONT (control bugetar) din Parlamentul European și Francois Bohnert, clasat pe primul loc după votul ambasadorilor din COREPER.

Având în vederea că Parlamentul și Consiliul au opțiuni diferite, urmează ca viitorul șef al Parchetului European să fie negociat în cele două instituții.

Potrivit surselor G4Media.ro , este posibil ca numele viitorului șef al Parchetului European să fie agreat încă din prima rundă, cea programată pe 20 martie, dată la care s-ar putea stabili dacă Laura Codruța Kovesi va fi propunerea comună Parlament-Consiliu pentru această funcție.

În cazul unui acord între cele două instituții europene, numele viitorului șef al Parchetului ar urma să fie votat în plenul Parlamentului European, dar votul este, în acest caz, o simplă formalitate.

-----------

Laura Codruța Kovesi a fost pusă joi, 7 martie, sub învinuire într-un al doilea dosar, acuzată fiind că a condus un grup infracțional organizat în interiorul DNA. Anunțul a fost făcut chiar de fosta șefă a DNA la ieșirea de la Secția specială de investigare a magistraților, unde a stat cinci ore. Ea a fost citată în dosarul deschis de procuroarea Adina Florea în urma unui denunț făcut de fugarul Sebastian Ghiță, privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa.


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

3 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

4 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...

5 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat