Alex Ciocan, ales preşedintele Federaţiei Române de Ciclism

Fostul rutier Alex Ciocan a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte ale Federaţiei Române de Ciclism.

Noii vicepreşedinţi ai forului naţional sunt Carmen Băbăiţă şi Ştefan Leibner, iar Mariana Macovei, Bogdan Brânză şi Szabolcs Sebestyen sunt membri ai Consiliului de Administraţie, potrivit Revistei de Ciclism.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, fostul preşedinte al federaţiei, l-a felicitat pe Alex Ciocan pentru alegerea în fruntea forului naţional.

''Felicit noua conducere a Federaţiei Române de Ciclism, cu Alex Ciocan preşedinte şi un consiliu echilibrat, cu oameni dedicaţi, care au arătat dăruire şi profesionalism în activitatea lor. Mă bucur enorm că în sfârşit Federaţia de ciclism poate intra în legalitate şi îşi poate continua proiectele. Le urez mult succes, profesionalism şi multă dăruire pentru ciclism, un sport de valoare internaţională şi olimpică. Totodată, le mulţumesc colegilor mei din cadrul MTS pentru că au luat atitudine şi au ajutat la deblocarea situaţiei acestui sport. Misiunea şi dorinţa noastră sunt de a sprijini, coordona şi apăra sportul românesc'', se arată în postarea lui Novak pe Facebook.



Fostul ciclist Alexandru Ciocan (42 de ani) fusese ales iniţial preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism la 13 martie, el câştigând alegerile din cadrul Adunării Generale a FRC desfăşurate la Hotel Select din Sibiu. El a fost votat atunci pentru un mandat de 4 ani de 47 dintre cei 74 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, anunţa pe 19 martie că instituţia pe care o conduce a suspendat hotărârea Adunării Generale de Alegeri a Federaţiei Române de Ciclism, în cadrul căreia fusese ales preşedinte Alexandru Ciocan, întrucât componenţa AG convocată nu a fost validată de instanţă.

Pe 22 martie, MTS a decis ''reluarea finanţării calendarului sportiv naţional şi internaţional'' la Federaţia Română de Ciclism, ca urmare a îndeplinirii măsurii dispuse de minister cu privire la plata taxelor şi impozitelor aferente primelor trei luni ale acestui an.

În data de 4 iunie, Ministerul Tineretului şi Sportului a dispus convocarea Adunării Generale Extraordinare a Federaţiei Române de Ciclism.

Eduard Novak a îndeplinit funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism până în decembrie, când a demisionat după ce a fost numit ministru.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Barack Obama a declarat că extratereștrii sunt reali și a dat informații despre Zona 51

3 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea Supremă anulează sechestrul pus pe bunurile magnatului Viorel Micula în procesul în care statul român încearc…

4 Decizie în Coaliție / Tăieri de 10% la stat. Cine sunt bugetarii care scapă de măsuri

5 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere