Alexandru Rafila: Controlul acestei pandemii ar trebui să reprezinte un deziderat naţional

Alexandru Rafila: Controlul acestei pandemii ar trebui să reprezinte un deziderat naţional

Controlul pandemiei cu noul coronavirus care a debutat acum un an în România ar trebui să reprezinte "un deziderat naţional", a declarat luni vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS.

"Avem un an de zile de când în România a fost introdusă starea de urgenţă, generată de pandemia cu noul coronavirus, şi acum, la un an de zile, încercăm să vedem ce am reuşit să facem ca societate, ce ar mai trebui făcut şi la ce să ne aşteptăm în perioada următoare. Cred că a fost o perioadă dificilă pentru toată lumea şi dacă la început nu ştiam despre ce este vorba, nu ştiam cum să reacţionăm (...). Cred că abordarea pe care ar trebui să o avem cu toţii, în această perioadă, ar fi să încercăm să aducem nu numai la aceeaşi masă, dar la o convergenţă a opiniilor atât Guvernul, cât şi cei care sunt în afara Guvernului, din punct de vedere politic", a declarat deputatul PSD într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, "multe dintre sugestiile făcute de către reprezentanţii PSD s-au dovedit viabile de-a lungul timpului, şi au fost şi adoptate într-un târziu de către Guvern", exemple fiind sprijinirea agenţilor economici, prin amânarea plăţii unor contribuţii la bugetul de stat sau acordarea unor stimulente financiare personalului medical sau altor categorii de persoane care sunt implicate în acest efort.

"Până la urmă, lucrurile cred că ar trebui să fie mai puţin pasionale, iar controlul acestei pandemii să reprezinte un deziderat naţional. (...) Aglomeraţia în secţiile de terapie intensivă este foarte mare, oamenii aşteaptă pe holuri ore întregi, chiar zile şi lucrul ăsta este într-un context în care aparent numărul de cazuri este la jumătate faţă de cel care a fost înregistrat în luna noiembrie a anului trecut", a adăugat Rafila.

Deputatul PSD a susţinut că recomandările din moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, în urmă cu o lună, sunt valabile şi astăzi şi nu au fost puse în practică, unul dintre exemple fiind accesul la testare, care este în continuare redus.

"A informa populaţia că multe dintre judeţe nu testează suficient, în schimb, cu toate că toate direcţiile de sănătate publică sunt în subordinea ministrul Sănătăţii, n-am văzut nicio acţiune concretă sau o idee care să genereze o mai mare accesibilitate la testare. Noi avem o soluţie simplă, am propus-o şi în moţiunea simplă - testarea la medicul de familie. (...) Al doilea lucru este legat de desfăşurarea activităţilor economice şi sociale", a adăugat Rafila.

Alexandru Rafila mai susţine că "ne găsim într-o situaţie paradoxală, în care Ministerul Sănătăţii se opune redeschiderii şcolilor" şi "a existat în mod evident o discrepanţă" între poziţia Ministerului Educaţiei, care a susţinut deschiderea şcolilor, şi poziţia Ministerului Sănătăţii.

"Cred că sunt multe elemente care trebuie luate în considerare şi cred că cel mai important (...) este cel legat de reorganizarea modului de acordare a asistenţei medicale. (...) Trebuie regândită rapid această strategie de acordare a asistenţei medicale, prin organizarea de secţii pentru pacienţii COVID separate de secţiile pentru pacienţii cu alte patologii. Nu trebuie neglijat faptul că pacienţii cu alte patologii nu au avut acces sau au avut acces limitat în tot cursul anului trecut. (...) În luna noiembrie, România a înregistrat cea mai mare mortalitate din istorie, după cel de-al Doilea Război Mondial, iar acest lucru nu este întâmplător, se datorează limitării accesului la serviciile medicale. (...) Ministrul Sănătăţii nu este un furnizor de informaţii, el trebuie să ia măsuri în ceea ce priveşte controlul pandemiei în România", a afirmat social-democratul. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia