Alexandru: Voi face demersurile legale să nu mai existe situaţii în care drepturile pensionarilor să fie calculate greşit

Alexandru: Voi face demersurile legale să nu mai existe situaţii în care drepturile pensionarilor să fie calculate greşit

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, afirmă, într-o postare pe Facebook, că va face toate demersurile legale astfel încât să nu mai existe situaţii în care, din vina funcţionarilor publici, drepturile pensionarilor să fie calculate greşit.

"Este inadmisibil ca oameni care muncesc o viaţă întreagă, să fie privaţi de un drept câştigat cinstit, prin muncă, dreptul la pensia cuvenită integral. Pensionată în anul 2002 cu penalitate pentru ieşirea anticipată la pensie, conform legii, doamna A.B, din Alba, avea dreptul la o pensie întreagă, nepenalizată, prin trecerea la pensia de limita de vârstă, încă din luna iulie a anului 2004. Nu pot decât să mă întreb dacă acei oameni, funcţionari publici din cadrul Casei de Pensii Alba care au greşit în anul 2004, când, odată cu trecerea doamnei la pensie de limita de vârstă, aveau obligaţia legală de a ridica penalizarea pensiei şi de a plăti integral drepturile, au astăzi cea mai mică remuşcare pentru cei 16 ani în care greşeala lor a îngreunat şi mai mult traiul acestei doamne. Neplata tuturor drepturilor cuvenite retroactiv pentru cei 16 ani de către Casa de pensii Alba la momentul descoperirii erorii reprezintă o a doua gravă problemă. Să fii conştient că i-ai luat unui om un drept şi să nu-i restitui integral suma, pentru toţi aceşti 16 ani reprezintă o lipsă de respect faţă de oamenii care au muncit şi contribuit în ţara aceasta. Nu voi tolera niciodată aşa ceva!", a arătat Alexandru.

Ea a sesizat Casa Naţională de Pensii Publice pentru ca pensionarei să îi fie acordate toate drepturile cuvenite, "pentru cei 16 ani în care a fost privată de dreptul integral de pensie."

"Am sesizat Casa Naţională de Pensii Publice pentru că vreau ca doamnei pensionare să i se acorde toate drepturile cuvenite. Până la ultimul leu, toţi banii datoraţi din 2014. Faţă de suma deja plătită în luna aprilie 2020, astăzi, la sesizarea mea, s-au făcut toate demersurile legale pentru ca doamna să primească prin casierie sau prin mandat poştal integral diferenţa pentru cei 16 ani în care a fost privată de dreptul integral de pensie. Funcţionarii publici care au greşit vor răspunde! Pentru şeful de serviciu vinovat, deşi avea o mustrare scrisă pentru o altă eroare din urmă cu două luni, am cerut demisia!", a scris ministrul Muncii.

Totodată, Violeta Alexandru a precizat că va face toate demersurile legale să nu mai existe situaţii în care, din vina funcţionarilor publici, să fie calculate greşit drepturile pensionarilor.

"Vă rog doamnă, deşi e târziu să repar ceva ce v-a fost luat dintr-o greşeală gravă, să acceptaţi scuzele mele şi promisiunea că voi face tot ce îmi stă în putinţă să nu mai existe astfel de cazuri în România modernă! Voi face toate demersurile legale pentru ca situaţii în care, din vina funcţionarilor publici au fost calculate greşit drepturile pensionarilor şi nu s-au achitat retroactiv banii, să nu mai existe. Nu poate exista prescripţie pentru drepturile unui pensionar când funcţionarul a stabilit greşit cât i se cuvine acestuia! Voi lupta să schimb acest lucru pe care-l consider total abuziv!", a adăugat ministrul Muncii. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Nicușor Dan întoarce oficial spatele USR cu patru zile înainte de alegeri: Opțiunea mea pentru votul de dumini…

2 Reguli esențiale dacă ai simptome COVID, de la un medic de la Matei Balș. Cum se folosește un pulsoximetru și …

3 Mda...

4 Serverele ASESOFT, confiscate de FBI?

5 Pute a Rusia de la o poștă. Cu Mirel Palada pe coadă