Alexandru: Vreau să generez o dezbatere la nivel european despre un pachet minimal de măsuri de protecţie socială

Alexandru: Vreau să generez o dezbatere la nivel european despre un pachet minimal de măsuri de protecţie socială

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, intenţionează să genereze o dezbatere la nivel european referitoare la un pachet minimal de măsuri de protecţie socială, similară cu cea privind salariul minim unic.

Violeta Alexandru a menţionat, în context, că ţinta sa este de a vedea o îmbunătăţire la nivelul condiţiilor de muncă ale muncitorilor străini (sezonieri) în toate ţările membre UE, dar şi instituţii care verifică, pentru că "una este legislaţia şi alta este punerea ei în practică".

"Cred că miniştrii muncii din UE care mă cunosc, de acum văd în mine că sunt un om rezonabil (a se înţelege şi insistent), că îmi asum faptul că trebuie să rezolvăm împreună problemele (unele ignorate de ani buni). Sigur că urgenţele se tratează imediat, cu fermitate dar şi echilibru (nu prea cad în extreme!) dar îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru muncitorii sezonieri, de exemplu, se face pe baza unor consultări mai lungi la nivel european. Ceea ce fac. Ţinta mea: cu fiecare pas, să se vadă o îmbunătăţire la nivelul condiţiilor de muncă ale muncitorilor străini (sezonieri) în toate ţările membre UE, să avem instituţii care verifică, pentru că una este legislaţia şi alta este punerea ei în practică. După cum se discută la nivel european despre perspectiva unui unic salariu minim (în timp, pentru că nu se pot lua decizii peste noapte care să închidă firme având consecinţa pierderii locurilor de muncă, cu totul) aşa vreau să generez şi o dezbatere despre un pachet minimal de măsuri de protecţie socială, valabil indiferent de ţara în care se lucrează", a scris ministrul Muncii, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, România este considerată lider în discuţiile reuniunilor miniştrilor muncii din Uniunea Europeană de câte ori se ajunge la subiectul muncitorilor sezonieri, iar ţara este acum respectată la cel mai înalt nivel european.

"Eu nu sunt atentă la aceste aspecte, însă echipa mea îmi spune că se vede faptul că Ministerul Muncii din România este considerat lider în discuţiile reuniunilor miniştrilor muncii din UE de câte ori se ajunge la discuţii despre muncitorii sezonieri. Adevărul este că dincolo de şedinţele festive - reuniunile miniştrilor (cum a fost cea mai recentă, ieri), am fost foarte activă în comunicarea cu ceilalţi miniştri şi în special cu Ministrul Muncii din Germania, Hubertus Heil - un om cu care lucrez ca şi cum ne-am cunoaşte de mulţi ani. Îmi place seriozitatea domniei sale. Ce a ţinut de mine am făcut pentru a putea avea rezultate imediate, dar şi pe termen mediu şi lung pentru românii noştri care lucrează în străinătate, în Germania cu precădere pentru că acolo au fost situaţiile mai tensionate în perioada stării de urgenţă", a scris miercuri ministrul Muncii pe reţeaua de socializare.

Ea şi-a exprimat regretul că nu poate să se cloneze, ca să fie "în spatele fiecărui român care decide să plece în străinătate fără contract de muncă bineînţeles".

"Nu trebuie acceptat aşa ceva. Oamenii se bucură pe moment, dar consecinţele se vor vedea mereu, imediat şi pe termen lung, până la vârsta pensionării şi după. Contractele de muncă, oriunde în lume, înseamnă responsabilitate din partea ambelor părţi. Fiecare îşi apără drepturile. Ştiu că Germania a alocat fonduri importante pentru ca sindicatele să fie mai active aici. Deci, fiecare parte cu rolul său. Vă spun cu toată responsabilitatea, România este acum respectată la cel mai înalt nivel european. Este o onoare pentru mine să contribui. Să ştie fiecare român care lucrează în străinătate că îmi pasă să îi fie mai bine, am nevoie să fim parteneri în acest proiect ale căror rezultate se vor vedea, probabil, în timp, după ce eu nu voi mai fi ministru. De aceea o spun, ceea ce fac nu este despre un ministru sau altul, este despre România şi despre români", a mai scris ministrul Muncii, Violeta Alexandru. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante