Ali Khamenei: Atentatele din Iran vor întări 'ura' împotriva Washingtonului și a Riadului

Atentatele comise miercuri la Teheran de către organizația Statul Islamic (SI) 'nu vor face decât să întărească ura' împotriva Washingtonului și a Riadului, a afirmat vineri liderul suprem iranian Ali Khamenei, cu ocazia funeraliilor victimelor celor două atacuri care au avut loc miercuri, relatează AFP.

'Astfel de atacuri nu vor avea alt rezultat decât să întărească ura împotriva guvernului SUA și a agenților săi în regiune, cum este guvernul saudit', a scris Khamenei într-un mesaj de condoleanțe adresat familiilor celor 17 persoane ucise în cele două atentate.

Funeraliile au început vineri dimineața la Teheran cu o ceremonie în Parlament, unde a fost comis unul dintre cele două atacuri.

După rugăciunea tradițională de vineri, o procesiune va pleca de la universitatea din Teheran și va ajunge la cimitirul Behesht-e Zahra, în apropiere de mausoleul imamului Khomeini, unde a avut loc al doilea atentat.

Atentatele, care au lovit două locuri cu înaltă valoare simbolică din Iran, au fost comise de cinci bărbați înarmați, între care și teroriști kamikaze. Aceștia erau membri ai SI și acționaseră deja în Siria și Irak înainte de a reveni în Iran.

Gardienii revoluției, armata de elită a regimului iranian, au acuzat SUA și Arabia Saudită de implicare în aceste atentate.

Dar potrivit ministrului informațiilor iranian, Mahmoud Alavi, este prematur 'să se spună că Arabia Saudită a avut un rol' în atentate.

AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR