Alina Gorghiu: Lucrăm la construirea majorității parlamentare pentru înlăturarea Guvernului Ponta

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat vineri, la Constanța, că strategia coagulării unei majorități parlamentare în jurul liberalilor are susținere inclusiv în rândul parlamentarilor social-democrați și progresiști, dar că nu poate anunța un orizont de timp pentru votarea unei moțiuni de cenzură.

Aflată în vizită la Constanța, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că atât în Camera Deputaților cât și la Senat continuă discuțiile cu parlamentari din celelalte grupuri politice și a independenților pentru susținerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului condus de Victor Ponta.

'Mă feresc să mai anunț o dată limită, în timp, pentru înlăturarea Guvernului Ponta, dar acest moment va veni și tot mai mulți parlamentari înțeleg că Guvernul Ponta e unul toxic, un guvern care face rău cetățenilor din România. Lucrăm la construirea majorității parlamentare care va susține politica PNL și în acest sens discutăm cu toți parlamentarii în funcție. Se discută inclusiv cu oameni din PSD, de bunăcredință, care au înțeles că a merge cu Victor Ponta este greșit', a spus Gorghiu.

Liderul PNL a mai afirmat că în cazul discuțiilor cu acești parlamentari nu este vorba despre negocieri pentru funcții politice sau administrative în schimbul susținerii la vot.

'Noi nu discutăm cu parlamentarii, cărora le cerem susținerea la vot a unei moțiuni anti-Ponta, negociind funcții în viitorul guvern, iar această strategie ne întârzie avansul pe care îl dorim în coagularea unei majorități. Nu suntem însă dispuși la trocuri politice și vrem să discutăm doar aplicat pe programul de guvernare pentru care cerem susținerea', a încheiat Gorghiu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker