Alina Petrescu: Este important să se dovedească dacă înregistrările sunt sau nu autentice

Alina Petrescu: Este important să se dovedească dacă înregistrările sunt sau nu autentice

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a declarat că se așteaptă ca autoritățile competente ale statului să verifice dacă înregistrările apărute în spațiul public, care o privesc pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, difuzate duminică de media, sunt autentice sau nu.

''Nu putem să avem nicio reacție directă la aceste înregistrări, important este să se dovedească dacă ele sunt sau nu autentice. Anunțul domnului ministru al Justiției este unul îmbucurător, exact asta trebuie să se întâmple. Autoritățile care au competențe să verifice aceste înregistrări, să vadă dacă ele sunt sau nu autentice. Dacă sunt autentice, care sunt efectele și ce ar trebui să urmeze. Autoritățile care au aceste competențe în acest domeniu vor face toate verificările. Eu nu pot face niciun fel de comentariu pe fond până când nu se dovedește dacă înregistrările sunt sau nu reale'', a declarat Alina Petrescu, duminică seara, la Antena 3.

O înregistrare în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar da ordine procurorilor din subordinea sa ''să ajungă la premier'', a fost difuzată duminică, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3 .

În înregistrare, șefa DNA ar discuta cu procurorul Jean Uncheșelu, potrivit Antena 3: ''Uncheșelu, știți ce-mi doresc: să 'decapați' instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. Și-am avut o discuție la Cheile Grădiștei și tot nu am auzit ce s-a întâmplat. (...) Posturi în plus avem, polițiști în plus avem, specialiști în plus avem, dosare avem. (...) Sunt unele chestiuni îngrijorătoare: sunt dosare de 6-7 ani cu urmărire penală începută și care nu e soluționată. (...) Mă îngrijorează de ce nu-i înhățăm!''

Dosarul ar fi legat cel legat de o fraudă cu 967 de case naționalizate, dosar în care Nicolae Robu și fostul primar al Timișoarei Gheorghe Ciuhandu au fost puși sub acuzare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...